RESPECTAM turistii
ZERO taxe ascunse!

30 de ani de business


 

 

Dragos Anastasiu

Paralela 45 si Alin Burcea se confunda practic cu turismul romanesc postrevolutionar. Au avut impreuna o prezenta activa, consecventa, dar si consistenta. Au influentat direct evolutia turismului de outgoing din Romania, care a pornit de la zero in 1990 si a ajuns la a fi comparabil cu ori­ce alta tara dezvoltata din lume, chiar daca volumul este inca relativ mic. Cand te gandesti la turism in Romania, nu ai cum sa disociezi Paralela 45 si Alin Burcea. Ambii au devenit brand-uri, dar la baza acestei realitati sta multa, multa munca. Ceea ce caracterizeaza insa perechea Burcea – Paralela 45 sunt inovatia si zambetul. Cu Alin Burcea se munceste, dar se si rade. Aceeasi imagine a imprimat-o si firmei sale: jucausa, vesela, sprintara. Urmeaza inca 30 de ani pe care Alin Burcea si Paralela 45 vor merge, cu siguranta, si vor ramane in mijlocul atentiei.  Sa ne vedem sanatosi peste inca 30 de ani plini de succes!”

 


 

Dan Matei Agathon

“Ministrul nostru” Președintele
Federaţiei Patronatelor din Turism şi Servicii

“Ii urez celebrei agentii de turism Paralela 45 sa isi continuie activitatea cu acelasi succes ca si pana acum si sa incurajeze turismul pe baze profesioniste la fel cum a facut-o in ultimii 30 de ani. Paralela 45 s-a impus pe piata romaneasca prin faptul ca le-a oferit romanilor un stil modern de practicare a turismului si cred ca cei 30 de ani au dovedit ca principiile pentru care s-a luptat aceasta agentie s-au dovedit castigatoare. Daca astazi a devenit ceva obisnuit sa ai parte de servicii profesioniste in alegerea vacantei, acest lucru se datoreaza si Paralelei 45, care a impus acest model pe piata romaneasca, ridicand standardele si impunand calitatea in acest gen de servicii. Asa incat ii urez Paralelei 45 La Multi Ani in turismul romanesc si sa ne vedem la sarbatorirea a 45 de ani!”

 


 

Ion Antonescu
Presedinte Marshal Turism

“Iata-ma la o rascruce de ganduri. Gandul rau ma indeamna sa nu laud niciodata concurenta. Gandul bun imi sopteste invers. Agentiile vedeta, de turism, Paralela 45 si Marshal nu sunt firme surori, dar prietene sunt. Acum 30 de ani, Paralela 45 se deschidea intr-o florarie de pe Regina Elisabeta. Apoi a crescut ca in basmele romanilor. Intr-un an cat altii in sapte. A dus turisti in absolut toate colturile lumii si i-a adus inapoi veseli, multumiti, mai bogati in cunostinte, atat de necesare si placute omului modern. Stiu si apreciez serviciile de calitate, sunt sincer in admiratia mea, urez acestei firme-colega tot ce e bun si frumos pe lume, cu conditia sa fiu invitat sa scriu un cuvant de apreciere si la a 60-a aniversare.
La multi ani!”

 


 

Nicolae Lech 
Director Travel Brands

30 ani Paralela 45. La multi ani! Bazele solide ale civilizatiei Europene se pun in Grecia. Bazele solide ale unei colaborari de 30 de ani se pun in...Grecia, la Anavyssos. Scoala de turism – de nivel international si printre invitati gasim: Alin Burcea, Miki Lech. Auzim impreuna primele notiuni legate de marketing, charter, USP, produs de nisa etc...
Oficial intelegeam toate aceste notiuni – dar seara la … volumul METAXA (7 stele) rasfoit cu mult Whist si Horoscopul lui Victor (si el pe lista) ne intrebam daca intr-o zi vom putea aplica tot ce am invatat pentru turistii din Romania. Se aude vocea lui Alin (baritonala la nevoie – teatrala pentru auditoriu – comica pentru amuzament): adaptam la realitatile din RO si va functiona – vom face un brand cu notorietate si prietenii nostri din Romania vor descoperi tot ce este mai interesant intre PARALELE globului… bine Alin vezi ca trebuie sa trecem la volumul 2.
Ne-am intors, ne-am apucat de treaba si in anii care au urmat revedeam roadele cursului cu testimonialele turistilor. FUNCTIONEAZA. Paralela 45 a setat standarde, a adus calitate, diversitate si inovatie in ceea ce pana atunci era cunoscut doar ca BOT (Bilet de Odihna si Tratament) in elita turismului dinainte de 1989 si imediat dupa. Amandoi pasionati de turism am colaborat in toti acesti 30 de ani si astazi inca mai gasim resurse sa aducem un plus industriei chiar daca experienta se numara deja in decenii si nu mai avem mult pana cand epuizam toate notiunile scolii de la Anavyssos. Niciodata sub aceeasi umbrela – in concurenta directa - am invatat multe, am dezbatut multe teme impreuna si abea astept ca la PARALELA 45 x 50 ani sa ne asezam la masa de whist cu volumul 3…ca mai sunt atatea de facut. Felicitari pentru primii 30 de ani! 
Un coleg de scoala ! ”

 


 

Razvan E. PIRJOL 
Secretar de Stat
Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri

“Paralela 45 ... la 30 de ani ... Printre primele agentii din Romania acum 30 de ani, P45 a marcat piata de turism din tara inca de la inceput, astazi fiind cel mai mare tur operator independent local. Nu putem insa disocia P45 de fondatorul sau, Alin Burcea a carui personalitate a marcat turismul romanesc in toti acesti ... 30 de ani. Om de pasiune, cu o personalitate proprie usor de remarcat, Alin Burcea a fost si este implicat in industria ospitalitatii din Romania, atat la nivel de entreprenor cat si in sectorul public si asociativ, el ocupand functia de Secretar de Stat in Ministerul Turismului si Presedinte ANAT (Asociatia Agentiilor de Turism din Romania). La multi ani si felicitari P45 si Alin Burcea!! Un coleg de scoala!”

 


 

Mihai Daraban 
Presedinte CCIR

“Pentru Paralela 45, anul 2020 marcheaza o aniversare importanta, 30 de ani de activitate neintrerupta, timp in care s-a impus pe piata romaneasca ca un reper in acest sector de activitate al Romaniei. In 30 de ani de tranzitie, de construire a unei economii libere, practic de pionierat intr-un domeniu care in urma cu 30 de ani pentru romani era un subiect tabu, Paralela 45 a reusit sa devina o agentie care urmareste si indeplineste cerintele clientilor dar, in acelasi timp, si un model de business de success. Dupa Revolutia din 1989 romanii au fost nevoiti sa invete ce inseamna libertatea de a construi o afacere, de a cladi responsabil si durabil, dar in acelasi timp s-au deschis granitele catre o lume noua, o lume care astepta sa fie explorata si de romani. La acest ceas aniversar, doresc sa transmit sincerele mele felicitari catre un brand care s-a afirmat pe piata inca de la inceputul Romaniei libere de dupa ’89 si care a rezistat in tot acest rastimp datorita standardelor inalte ale serviciilor oferite.”

 


 

Carmen Gancev 
Account Manager RateHawk

“Ce inseamna Paralela 45 pentru mine! Asociez cei 30 ani, cu varsta fiicei mele, Alexandra care implineste si ea in martie 30 ani. Si s-au implinit si 30 de ani de la Revolutie. Toate aceste evenimente sunt foarte importante pentru mine, caci sunt oarecum legate intre ele. La Paralela 45 mi-am facut, ca sa zic asa, ucenicia, sub indrumarea uni specialist, care, din pacate a plecat dintre noi. Primii pasi importanti aici i-am facut. Aici am “deschis” ochii asupra lumii, asupra a ceea ce are de oferit. Revolutia ne-a deschis imense oportunitati chiar si noua, dar mai ales copiilor nostri. Paralela 45 a deschis drumuri in afara tarii in calatorii minunate pentru cei care erau dornici sa exploreze in sfarsit tot ceea ce era dincolo de granitele tarii. Si de-a lungul anilor, Paralela 45 a continuat sa faca acest lucru, din ce in ce mai bine si mai frumos, cu oameni minunati. Si sunt convinsa ca ne asteapta inca multe suprize. In anii in care am lucrat la alte companii de turism, in tara sau in strainatate, am continuat sa lucrez, sa cooperaez cu fostii mei colegi de la Paralale 45 si sa ii sprijin in a oferi servicii de calitate, la preturi competitive. La Paralela 45, lucreaza oameni deosebiti, bine pregatiti profesional, iubitori de calatorii, doritori sa oferta clientilor ce e mai bun si mai frumos, pentru vacanta lor. Si toate acestea sub atenta indrumare si dedicatie a Dl Burcea Alin, care a ridicat aceasta agentie de la 0 si a facut din ea No 1, care a stiut sa fie Patron, dar si Coleg. PARALELA 45, Always the best for me!”

 


 

Gabriela Peset 
Consultant in comunicare

“O echipa sudata si dedicata, un proprietar vizionar si pasionat de turism, mii de programe turistice in toate colturile lumii, 1,8 milioane de turisti care au trait #experientedeneuitat in vacantele lor sunt valorile de necontestat ale brandului Paralela 45. Cand te uiti in urma, trei decenii de dezvoltare intr-un domeniu atat de sensibil la schimbari si evenimente, reprezinta o performanta pe care nu multi au norocul sa o aiba in 2020. E performanta rezultata din placerea cu care ai facut business-ul, din grija pentru detalii care a devenit un reflex, din respectul cu care tratezi fiecare turist ori partener. Urmatorii 30 de ani vor fi la fel de spectaculosi in istoria Paralela 45, pentru ca viata face ca lucrurile in care investesti firesc pasiune, rabdare, sa se cladeasca sanatos si durabil. Multi ani inainte echipei Paralela 45! La multi ani, Alin Burcea!”

 


 

Mihai Gadea 
CEO si jurnalist Antena 3

“Intr o tara in care aproape nimic nu dureaza aflu cu bucurie ca Paralela 45 rezista de 30 de ani si nu oricum, o face exceptional. Lucrez cu Paralela 45 de 10 ani si a fost o ocazie excelenta de a avea parte de servicii fara cusur pentru compania pe care o conduc si de a intalni oameni remarcabili care s-au transformat in prieteni foarte buni. La multi ani, Alin Burcea! La multi ani, Paralela 45! Succes!”

 


 

Dorin Chiotea 
Jurnalist TVR1

“Multe agentii de turism promit, iar destule si fac. Dar Paralela 45 are si GRIJA! Asa te simti ca acasa in orice sucursala si protejat oriunde te-ai afla. De 30 de ani asta inseamna mai mult decat orice program sau strategie. Se numeste INCREDERE; e un certificat oferit de timpul muncii, care aici este tot timpul. Cand creezi din nimic ceva imens se cheama ca esti personaj. Prenumele si numele iti devin renume, adica substantive comune scrise cu litere mari, sfidand gramatica si logica ortografiei. Asa ca, in loc de CV-ul sau de povestea acestui domn, va scriu doar doua cuvinte: Alin Burcea. Atat!Succes!”

 


 

Traian Badulescu 
Consultant in turism

“Ma gandesc ca Paralela 45 implineste 30 de ani si nu-mi vine sa cred... Aceasta firma are toate ingredientele necesare succesului – un lider charismatic si nonconformist, Alin Burcea, o echipa destul de unita si constan­ta (mai rar in Romania de azi, unii din membrii echipei fiind si ei lideri si cunoscuti in breasla turismului) si un brand recunoscut de Reader’s Digest si nu nu­mai drept no 1 in domeniul agentiilor de turism, ca notorietate.”

 


 

Daniel Apostol
Director editorial 

“Young&Restless, urmatorii 30 de ani
Scriam recent pe Facebook ca, de 30 de ani incoace, Alin Burcea se straduie cu succes sa faca lumea din tara si din afara sa inteleaga ce e de fapt “Paralela 45”: pentru turisti, este cu siguranta paralela pe care aluneci usor spre multe destinatii de vis! Dar mai este ceva, sau cel putin eu cred ca ar trebui sa fie. Intr-o tara care nu se poate lauda cu prea multe decade de antreprenoriat, o firma care implineste 30 de ani de activitate continua este de fapt un simbol al (re)cladirii antreprenoriatului romanesc modern. In acest context de istorie recenta, 30 de ani nu este un doar crampei istoric, ci inseamna foarte mult efort continuu de a “creste odata cu tara”, de a invata, de a scrie din mers si de a urma, umar-la-umar cu statul si cu societatea, regulile noului joc al economiei de piata libera, cu toate bunele si relele acestuia. Alin Burcea - alaturi de alte nume de intreprinzatori autohtoni - este un simbol al efortului autentic romanesc de reinventare și constructie.
Paralela45 este un brad cu rezonanta, cu valoare si de valoare, ce poate fi oricand sinonimul industriei ospitaliere cu capital autohton. Sunt curios sa descoperim impreuna care este traseul urmatorilor 30 de ani, dar intuiesc cumva desfasurarea: Young&Restless, varianta romaneasca: Alin Burcea și Paralela45.”

 


 

Marina Almasan 
Producator TV

“Sa rezisti 30 de ani pe piata este, desigur, o performanta, in Romania de azi. Dar sa rezisti pe o pozitie de varf, este de-a dreptul fabulos. Si nu o pot face decat oamenii si companiile “de substanta”. Nu cei de conjunctura, pe care-i ajuta vremelnice “pile si relatii”, compromisuri sau “contexte favorabile”. Pe mine Paralela 45 nu m-a dus in vacante, ci, mai mult: m-a ajutat in proiecte jurnalistice de anvergura. Mi-a inlesnit calatorii in cele mai indepartate colturi de lume, de unde au rezultat nenumarate “Jurnale de calatorie”, publicate la edituri prestigioase. Mi-a ajutat apoi echipa de la TVR sa realizeze editii speciale, in diferite tari. Am stiut, de fiecare data, ca apeland la eficienta echipa lui Alin Burcea, totul va merge ca uns. Exista un proverb: “cum e turcul, si pistolul!”. Cum este fondatorul si managerul “ Paralelei 45”, asa sunt toti oamenii sai : bine pregatiti, extrem de pozitivi, eficienti, entuziasti si relaxati. Intr-un cuvant: profesionisti. Iar pe Alin Burcea nu-l stiu de ieri, de azi, ci inca de pe bancile Academiei de Studii Economice. Pot spune, chiar daca suna amuzant: “din secolul trecut”! Chiar si atunci, in vremurile in care oamenii de rand nu aveau voie sa aiba “stralucire”, Alin era “altfel”: era o “mica vedeta” a celui mai mare institut de invatamant superior din tara; genul acela de oameni care nu trec neobservati. Si a ramas un om remarcabil, prin tot ceea ce a facut, in ultimii 30 de ani. Nu stiu care va fi evolutia turismului romanesc, in viitor. Vremurile m-au invatat sa fiu sceptica. Pot fi insa sigura ca, peste inca 30 de ani de aici inainte, Paralela 45 va continua sa-i plimbe pe romani - din ce in ce mai multi - prin toate colturile lumii, oferindu-ne ceea ce fiecare din noi merita, dupa ce viata scoate untul din noi, un an intreg: o vacanta de poveste! La multi ani, Paralela 45! ”

 


 

Radu Octavian 
Presedinte RTC Holding

“30 de ani!  Gandul imi zboara in directii opuse: trecut si viitor!  Inceputul: multa ambitie, o mica agentie pe Bdul 6 Martie, viziu­nea ca in afara de mineri s-ar putea sa mai vina si alti oameni in Bucuresti... Si sa plece din Bucuresti... Viitorul?  Asa cum il cunosc de peste 30 de ani pe Alin, stiu ca are si acum viziunea Paralelei 45: urmatorii pasi, urmatoarele idei, urmatoarele realizari! Pentru care-i doresc o evolutie si mai frumoasa decat pana acum!”

 


 

Bogdan Trif 
Fost Ministru al Turismului

“Stiu ca nu am fost nici pe departe un ministru al turismului agreat de proprietarii de agentii de turism, atunci cind am decis sa implementam directiva europeana de garantare a pachetelor turistice. Paralela45 este indiscutabil una din agentiile care ofera servicii de calitate, avand capacitatea sa garanteze 100% pachetele turistice, conform legislatiei implementate in perioada mandatului meu. Felicitari Paralela45 pentru cei 30 de ani de activitate si La multi ani, plini de satisfactii si bucurii! Sa va mearga din plin!”

 


 

Sorin Marcus 

“Daca ar trebui sa vorbesc despre Alin Burcea si Paralela 45 care in acest an implineste frumoasa varsta de 30 de anisori mi-ar trebui zile si nopti intregi! De la infiintare am vazut cum Paralela 45 a explodat in industria turismului romanesc mai ales cu vacantele organizate cu avioane tip charter in Grecia Egipt si Spania. Una dintre cele mai frumoase amintiri legate de Paralela 45 a fost “botezul” vacantelor peste Ocean in America! Paralela 45 prin Alin Burcea a avut o strategie de marketing de mare senzatie! Toti turistii au fost imbracati in alb cu tricolorul pe spate si sigla Paralela 45 pe piept! Apoi am cutrierat lumea cu Paralela 45! Vacante in Thailanda, Egipt, Romania, Paris, Madrid, Roma, Oslo, Londra si multe alte destinatii. Multumesc Paralela 45! Multumesc pentru increderea acordata Alin Burcea!”

 


 

Simion Giurca 
Presedinte Holdas Experiences
(fostul sef al biroului turistic al Romaniei la Viena)

“Cine l-a cunoscut pe Alin Burcea stie ca istoria turismului romanesc nu putea fi scrisa fara prestatia lui. Viata lui este indisolubil legata de parcursul ospitalitatii romanesti. A studiat turismul la ASE, a infiintat Paralela 45, una dintre agentiile de top pentru outgoingul romanesc, a infiintat asociatia nationala a agentiilor de turism din Romania (ANAT) si a fost Secretar de Stat in Ministerul Turismului. Dintre toate realizarile sale profesionale, Paralela 45 este, de departe, masura iscusintei sale economice si adevarata perla a coroanei. La 30 de ani de la infiintarea sa, Paralela 45 a ramas agentia favorita, pentru un mare numar de romani si continua sa ramana unul dintre lideri marcanti pe piata vanzatorilor de vise. Acest lucru se datoreaza filozofiei mereu sugubetului patron de la Paralela 45, care s-ar traduce cam asa: “vinde ce-ti place si tie, fii creativ si cauta mereu noul, dar nu uita niciodata sa-i zambesti clientului, caci el este cel care hotareste cat de mare vei fi.” La multi ani si la mai mare, Paralela 45!”

 


 

Cornel Gaina 
Proprietar Cormoran Resort

“Nu totul se poate explica in cuvinte...Paralela 45, Alin au fost o aparitie inedita pe piata turistica a agentiilor de turism din Romania, o aparitie noua, tanara dar...scolita si educata. Cu bune si mai putin bune, in cadrul specificului national si din cand in cand mioritic, Paralela 45 si-a castigat meritat unul dintre primele locuri in turismul din Romania si ii uram LA MULTI SI SANATOSI ANI.”

 


 

Cristian BARHALESCU
Manager, Icar Tours / Romania

“Servicii de calitate si colegi draguti, este primul lucru care iti vine in minte, cand vorbesti despre Paralela 45, care darorita lui Alin a urcat si s-a definit ca brand in Romania din 1990. Este adevarat ca de multe ori notorietatea lui Alin a depasit brandul companiei pe care a infiintat-o si pe care o coordoneaza. :) In cei 30 de ani, care au trecut cam repede, "echipa de la Paralela” a stiut sa ofere suport, sa educe piata si colegii din agentiile de turism care au aparut (unele au si disparut) pana astazi. Cu siguranta piata turistica din Romania va continua, cu Paralela 45 in rol de reper si in urmatorii ani. Ce-ar fi fost piata agentiilor de turism, daca n-ar fi existat Alin Burcea? Ministru, director, patron, vedeta, tata sau sot sunt pozitii pe care si le-a asumat cu placere. (Cel putin asa se vede de aici, de la tara.) Sare si piper, acid sau nisip in ochi, pentru multi dar mai bine spus ”dusmanul” necesar dezvoltarii. Mereu prezent si activ, a sustinut proiecte, a luptat colegial si a oferit "puncte de reper" pentru colegii din ANAT sau din industria turismului. Partea buna este ca a stiut sa se bucure de fiecare zi, de viata alaturi de colegi si sa condimenteze discutiile cu o gluma sau o istorioara amuzanta. La multi ani cu bucurii paralela 45! ”

 


 

Gabriela Elena Rizescu 
Director Marketing ALCEDO Srl

“In urma cu 16 ani incepeam colaborarea cu Paralela 45. Incepeam de fapt o calatorie frumoasa in care impreuna cu Paralela 45 incepeam sa descoperim lumea si sa ne intoarcem mai “bogati” acasa. Ne-au dat incredere ca sa putem ajunge in locuri de care nici nu auzisem! Am avut intotdeauna un partener de nadejde pe care ne-am putut baza si care ne-a oferit siguranta si servicii de calitate. Si asta este cu atat mai meritoriu cu cat vorbim despre o firma din Romania, care a pornit pe acest drum al antreprenoriatului si a dovedit ca ce face, face bine! Si face bine de 30 de ani! Felicitari unei echipe frumoase ce are un lider carismatic precum Alin Burcea si mult succes pe mai departe!”

 


 

Alina Silvia Deacanu
Ramada Hotel & Suites by Wyndham Bucharest North Spa Hotel 

“PARALELA 45 TURISM a reprezentat pentru Ramada Hotel & Suites by Wyndham Bucharest North un partener de incredere inca de la inaugurarea hotelului. Pe parcursul lungii noastre colaborari bazate pe sustinere si respect reciproc, au venit intotdeauna in intampinarea asteptarilor clientilor cu servicii corporate complexe, personalizate si adaptate oricarei afaceri, caracterizate printr-un nivel ridicat de profesionalism si seriozitate. Fiecare colaborare cu PARALELA 45 TURISM a reprezentat o reusita si fiecare eveniment organizat in parteneriat a confirmat calitatea serviciilor livrate si abordarea impecabila a unei echipe calificate si pregatite pentru a satisface chiar si cele mai exigente cerinte.”

 


 

Echipa Premier Palace Spa Hotel 

“30 de ani!  Colaboram de multi ani cu Paralela 45, o echipa inchegata, cu oameni pozitivi, prietenosi, eficienti, atenti la detalii si nu in ultimul rand pasionati de ceea ce fac. Paralela 45 este un partener serios, prompt cu care speram sa colaboram multi ani inainte! Mult succes pe mai departe! ”

 


 

Echipa Various Brands 

“Feedback-ul nostru este unul pozitiv referitor la colaborarea cu Paralela45, inca din ianuarie 2019, consider ca am avut o comunicare deschisa si am primit ajutor ori de cate ori l-am solicitat, atat eu cat si colegii mei, acestia apeland la serviile oferite chiar si in weekend. Multumim pentru suport si sper sa avem aceasi colaborare si pe viitor ”

 


 

Laura Pavel
Romfilatelia

“Multumim echipei Paralela 45 pentru colaborare si incredere! Am apreciat nu doar competenta, ci si flexibilitatea si disponibilitatea acordata, interesul pe care l-au oferit tuturor situatiilor intampinate, amabilitatea si promptitudinea cu care au raspuns solicitarilor noastre, si nu in ultimul rand solutiile oferite care s-au concretizat intr-o alegere potrivita. Mult succes îin continuare! ”

 


 

Lucia Manole
Eximbank

“Partenerii de incredere ne ajuta sa devenim mai buni si mai performanti. Colaborarea indelungata si de success pe care o avem cu Paralela 45 sta sub semnul profesionalismului si al bucuriei de a primi cele mai bune, rapide si eficiente solutii. Dincolo de profesionalism si performanta, am regasit in colaborare increderea care se transforma intr-un beneficiu pentru propriii nostri colegi. Colaborarea cu Paralela 45 se bazeaza pe aceste elemente unice care alcatuiesc un parteneriat responsabil si de succes. Valoarea partenerului nostru sta, dincolo de produsele pe care le ofera, in valoarea angajatilor responsabili cu dezvoltarea si mentinerea colaborarilor de success. ”

 


 

Oana Pirea
Office Manager, KLG Europe Logistics SRL / Romania

“Iti multumesc foarte mult pentru colaborarea extraordinar de frumoasa pe care o avem! Promptitudinea si diponibilitatea pe care mi le acorzi, solutiile oferite mereu m-au ajutat sa avem cele mai bune variante de travel. Va multumesc tuturor si imi doresc sa avem o colaborare cat mai indelungata! Iti multumesc pentru prietenie! ”

 


 

Cristina Motorga
Totalsoft

“Nu imi este deloc greu sa vorbesc despre colaborarea cu Agentia Paralela 45. In ciuda faptului ca eu, personal, nu am o colaborare a carei durata s-ar putea masura in ani, pot aprecia ca ne-am pliat extrem de bine (mai mult agentia, prin reprezentantii sai) pe solicitarile reciproce, inerente de altfel, avand in vedere domeniile noastre de activitate. Da, eu solicit mai mult, mai des, mai insistent poate, uneori. Intotdeauna, insa, am primit informatia, camera, biletele de avion, indrumarea, sugestia, sprijinul necesare. Si acest lucru a contat mult in economia situatiilor pe care trebuia sa le gestionez in timp scurt. Si mai este ceva: alaturi de colaborarea excelenta pe care o am cu agentia, care m-a scos nu o data si ma scoate in continuare din situatiile delicate si presante create de colegii mei vesnic grabiti, stresati si “razgandaci”, am reusit sa ma simt in siguranta, sa percep ca nu se poate intampla sa nu pot rezolva solicitarile colegilor mei, ca nu imi vor permite ei, reprezentantii Agentiei Paralela 45 sa gresesc sau sa trec cu vederea ceva important pentru compania TotalSoft. Intr-adevar, experienta, daruirea, devotiunea si, nu in ultimul rand, seriozitatea celor de la Paralela 45 inseamna enorm, inseamna confirmarea, zi de zi, a ceea ce a ajuns sa insemne brandul “Paralela 45” in piata de profil, inseamna sustinerea si dezvoltarea a tot ceea ce s-a acumulat de la infiintarea agentiei pana in prezent, in materie de experienta, inovatie, cooperare, resursa umana, inventivitate, in asa fel incat, in unele situatii, unele persoane au ajuns sa se identifice cu ceea ce presupune “Paralela 45”. Respectarea termenelor, corectitudinea documentelor intocmite si transmise mie dar, mai presus de toate, caldura, omenia, prietenia, deschiderea celor de la Agentia Paralela 45 ma determina sa fac urmatoarea afirmatie: NU as aceasta agentie schimba pentru nimic in lume! ”

 


 

Echipa Farm Tech Srl

“Farm Tech Srl multumeste echipei Paralela 45 pentru amabilitatea, promptitudinea, deschiderea si receptivitatea de care a dat dovada pe parcursul colaborarii si in special drei Alice Badoi care este un exemplu de profesionalism si atitudine pro-client.”

 


 

Marian Cojocarescu
Director General Mara Travel Group

“Agentia Paralela 45 este printre primele agentii de turism private infiintate in anul 1990 in Romania, practic a reprezentat pioneratul in afaceri de tip capitalist in domeniul turismului. Alin Burcea si echipa lui au probat timp de 30 de ani capacitatea de a dezvolta propria afacere, incepand de la excursii si servicii turistice in tari din vest, inaccesibile romanilor pana atunci, pana la investitii importante in constructii civile si de tip hotelier. Avand aproape acelasi parcurs, in decursul acestor 30 de ani, am colaborat cu Paralela 45 in conditii de siguranta si onestitate si sper sa extindem bunele noastre relatii pentru inca 30 de ani.
La multi ani, Paralela 45, la multi ani, Alin!”

 


 

Adrian Voican
CEO Bibi Touring

AB si AV Coincidenta sau nu, suntem 2 oameni de turism nascuti in aceeasi toamna a lui 1963 intr-un Bucuresti al epocii “de aur”. Amandoi ne-am pierdut asociati tineri care ne vegheaza de dincolo de stele. Am fost colegi de ANAT, colegi in industria ospitalitatii de 30 de ani. Avem fiecare cate un nume de business care a trecut de 30 de ani! Normal ca avem multe, foarte multe in comun! Alin e Alin, un om efervescent și proactiv, priceput la PR si networking și mai ales, luptator. Vesel, pus pe glume de multe ori, se vede ca a doua lui chemare era sa fie actor. P45 merita recunoasterea celui mai cunoscut brand de turism local, și asta nu de ieri, de azi. De 30 de ani! O viața de om legata de turism.
Sigur ca sunt multi care il apreciaza pe Alin al carui brand personal se confunda cu Brandul agentiei! Sigur ca sunt multi care il contesta! Probabil sunt si multi care il invidiaza. Un singur lucru e egal pentru toti: nimeni nu il ignora. Nu e practic nimeni care sa nu il cunoasca pe Alin in aceasta industrie. Si asta spune totul. Dincolo de lupte comune cu legislatia, cu mediul economic ostil de multe ori, au existat și diferente de opinii sau de stil intre noi. Dar asta e viata, toti suntem diferiti si e bine ca e asa!
Pana la urma, dincolo de toate valurile vietii, ramane un gand bun, cu care ne indreptam spre urmatoarii ani: Shalom, Moche!”

 


 

Andreea Guler
Selena Global Experience

“Dorim sa punctam buna colaborare pe care am avut-o pana acum, cu reprezentantii dumneavoastra si analizand costurile, performantele si calitatea buna a serviciilor oferite, recomandam cartea de vizita a acestei societati in lista firmelor care pot presta servicii de foarte buna calitate. O abordare profesionala, prietenosi si flexibili, lucreaza repede si bine.”

 


 

Akis Spyratos
Captain Nemo

“M-am nascut in tara turismului, Grecia, dar turismul l-am invatat cu adevarat in institutia turistica care se numeste Paralela 45.  Paralela 45 nu este o agentie de turism, ci o scoala despre cum ar trebui sa se faca turismul si anume: personal care se pregateste inainte si nu experimenteaza pe  client, programe pentru toate buzunarele si catre toate destina­tii­le care merita vazute, cel mai destept om pe care l-am intalnit in viata mea (il pot compara numai cu Napoleon, care putea sa faca mai multe lucruri in acelasi timp - scrie, vorbeste la telefon si le raspunde si oamenilor), Alin Burcea, care va ramane asa cum a inceput, un tanar care pune in realitate visurile oamenilor. Alin Burcea este un om care serveste orice om. Un om plin de viata, de idei. Statul grec, dupa parerea mea, ar trebui sa-i ridice o statuie pentru numarul mare de turisti romani pe care ii aduce in fiecare an in Grecia.
Cea mai mare realizare din viata mea este ca ma consider o mica bucatica din Paralela 45. La multi ani!”


 

Partenerii nostri