Circuit 3 Zile Turul Salinelor
Plecari: 27.06.2024, 27.08.2024 Durata: 3 zile / 2 nopti
Reperele circuitului
- Plecari din: Bucuresti
- Plecari: 27.06.2024, 27.08.2024
- Insotitor de grup si ghizi locali
Calculeaza tarif exact (numar adulti si copii)
Itinerariu
-
ZIUA 1
Plecare din Bucuresti la ora 06:00 (Piata Constitutiei, in fata Casei Poporului, parcarea mare) pe ruta Bucuresti - Focsani - Targu Ocna - Slanic Moldova - Balvanyos. Vom vizita:
- Salina Tg. Ocna este una dintre cele mai vechi saline din tara noastra, fiind totodata a treia salina ca marime. Detine cea mai mare baza de tratament din tara, care ofera conditii pentru relaxare, miscare si tratarea afectiunilor respiratorii. In interior este amenajat unul dintre putinele lacasuri de cult din Romania construite in saline, ce poarta hramul Sfintei Varvara.
- Statiunea Slanic Moldova este cunoscuta in randul turistilor datorita izvoarelor sale cu ape minerale, ale caror calitati au fost premiate cu medalii internationale, dar si datorita cladirilor interbelice. Cea mai cunoscuta cladire dintre toate este cea a Cazinoului. Cunoscut si sub denumirea Cazinoul Regal, a fost construit in timpul regelui Carol I. Construit pentru a atrage turistii in statiune, cazinoul are o arhitectura care imbina mai multe stiluri, cel de baza fiind stilul Art Nouveau, cu influente neorenascentist si neoromanesc. Simbol al statiunii Slanic Moldova, cladirea reda cu succes atmosfera secolului al XIX-lea.
- Pasul Oituz a constituit dintotdeauna una dintre cele mai importante porti ale Transilvaniei. Pasul asigura legatura intre orasele Onesti si Targu Secuiesc.
Cazare la Hotel Vila Transilvania 3* sau similar in Balvanyos / Hotel Atrium 3* sau similar in Targu Secuiesc.
-
ZIUA 2
Mic dejun. Vom vizita:
- Salina Praid este o mina de sare gema din Romania, situata in judetul Harghita. Salina se afla in bazinul muntilor Gurghiului, cuprinsa in Dealul Sarii, formand triunghiul Praid - Ocna de Jos - Ocna de Sus Acest climat unic se recomanda tuturor si nu este un secret faptul ca sederea in microclimatul salinei este benefic pentru anumite probleme de sanatate. Pentru persoanele sanatoase mediul subteran ajuta la relaxare, la infrumusirea pielii si la revigorare.
- Sovata este o statiune cu sezon permanent, care a fost mentionata pentru prima data ca taram vindecator intr-un document din anul 1597, dar abia in 1850 a fost numita statiune balneara. Este inconjurata de dealurile Cireselu, Capela si Bechis, care sunt acoperite cu paduri de amestec si care definesc un climat subalpin cu veri racoroase si ierni blande.
- Lacul Ursu s-a format in urma prabusirii unei exploatari de sare la data de 27 mai 1875, fiind astfel singurul lac natural din lume caruia i se cunoaste data de formare. Numele sau provine de la forma pe care o are si despre care se spune ca seamana cu blana unui urs. Lacul prezinta la suprafata un strat izolator de apa dulce, ceea ce permite pastrarea caldurii in apa sarata si impiedica degajarea ei in atmosfera. Cu o suprafata de peste 40.000 mp, lacul Ursu detine titlul de cel mai mare lac helioterm din lume.
Cazare la Hotel Black Lord 3* sau similar in Targu Mures.
-
ZIUA 3
Mic dejun. Vom vizita:
- Salina Turda a fost refacuta intre anii 2008-2010. S-a instalat un lift panoramic, o roata cu gondole, s-a creat un spatiu de agrement cu debarcader in care turistii se pot da cu barcutele. Salina Turda constituie astazi un adevarat muzeu de istorie a mineritului in sare. Sedimentarea sarii a avut loc in bazine marine izolate, in conditii de climat cald si relativ umed pe fondul unei subsidente active. Situat in partea de Nord-Est a orasului, zacamantul se intinde pe o suprafata de aproximativ 45 km, iar grosimea medie a sarii se situeaza in jurul valorii de 250 m. Aparitia sarii la suprafata, ca urmare a erodarii rocilor sterile situate in acoperisul zacamantului de catre Valea Florilor si Valea Sarata, a facut ca prezenta ei sa fie cunoscuta inca din cele mai vechi timpuri.
- Scurta oprire in Alba Iulia pentru a vizita Catedrala Reintregirii Neamului (simbol al reintregirii Romaniei si a Unirii) si Cetatea Alba Carolina.
Plecare catre Bucuresti, sosire in jurul orei 22:00, in functie de trafic
Informatii utile:
- Moneda: EUR