Am fost acolo, Cristina Vascan, Idei de vacanta, Japonia.

Vacante in Japonia

Va scriu cateva randuri despre  un  minunat Fam Trip din Japonia, de unde m-am intors de curand.
Citisem despre aceasta tara si despre istoria sa, dar nimic nu se compara cu experiența de a o vizita si cunoaste atat oamenii ce locuiesc aici cat si obiceiurile lor! Pot descrie intr un singur cuvant magic „maiestuos”!! Tara „Soarelui Rasare” este tara unde oamenii sunt minunati, politicosi, comunicativi, generosi… as putea pune inca multe alte calitati dar cel mai bine ar fi sa veniti sa descoperiti singuri experiența unica, emotionanta si grandioasa ce o ofera Japonia! Din pacate, articolul reda prea putin experienta unei vacante in Japonia.
Calatoria a debutat in Kyoto, fosta capitala imperiala a Japoniei, pentru mai mult de 1000 de ani, sub numele de Heian-kyō („Capitala pacii si linistii”), oras ce isi pastreaza din eleganta vechiului Imperiu. (ANA Crown Plaza Kyoto) Orasul Kyoto are un dialect aparte, sunetul unor cuvinte folosite de locuitorii Kyoto-ului de azi au o muzicalitate aparte fata de japoneza standard. Aici regasiti sute de temple si monumente, multe dintre ele fiind incluse in patrimoniu UNESCO. Exemplu: KIYOMIZU-Dera – este un templu buddhist din partea de est a orasului ce face parte din complexul de monumente istorice ale vechiului Kyoto (orasele Kyoto, Uji si Otsu).
Am continuat catre Naruto (Renaissance Naruto Resort) si Tokushima , Ikuchi Island, Omishima Island si o croaziera catre AWAJI ISLAND, unde am vizitat un templu shinto si am avut ocazia sa vad cum se roaga si ce obiceiuri au in interiorul templelor, practicantii religiosi.
Am ajuns in Hiroshima (Grand Prince Hotel Hiroshima), oras cu o puternica incarcatura emotionala mai ales in momentul cand am vizitat Peace Memorial Park & Museum. Orasul pastreaza amprenta vie a momentului istoric din 6 august 1945 cand Usa a decis sa lanseze prima bomba nucleara din lume, asupra orasului japonez. Consecintele au fost colosale, motiv insa pentru poporul japonez sa se mobilizeze si sa faca din aceasta drama un mod de supravietuire.
Traseul a continuat catre Matsue (obiective gen Matsue Castel, Hori River Cruise). Experienta in Japonia nu poate fie completa daca nu veti locui intr un hotel in stil japonez si veti participa la mesele traditionale ( mancarea japoneza este una deosebita cat si ritualul in sine, de servire a mesei – Hotel Gyokusen).

Alte motive pentru alegerea unei vacante in Japonia

Supriza insa am avut o in orasul Kinosaki Onsen-Kinosaki-chō, oras renumit pentru baile termale. Foarte multe calatorii interne au ca țel bai termale (numite onsen), foarte iubite de japonezi. Se sta peste noapte la hotel, ryokan (hotel stil japonez), minshuku (un fel de han). La marginea drumurilor,  se poate sta cu picioarele pentru relaxare in mici iazuri cu aceasta apa binefacatoare (Nishimuraya Hotel Shogetsu-tei).
In drumul nostru catre Kyoto, am facut oprire la Miyama-cho ((Kayabuki village), un micut sat de pescari,unde am vizitat case traditionale japoneze,construite inca la inceputul secolului.
Ultima seara a fost una speciala, in Kyoto, pentru ca ni s-a oferit sansa de a asista la un spectacol al gheiselor.In zilele noastre gheisele pot fi intalnite in Tokyo si cu precadere la Kyoto, in cele doua districte traditionale numite Gion si Pontocho. Se spune ca gheisele de aici sunt cele mai talentate si mai renumite din intreaga Japonie. Spectacolul a fost fascinant, au venit atat “maiko” (ucenice) cat si gheise mentore. Am admirat costumele desavarsite cat si machiajul aproape ireal ce-mi dadea senzatia ca ma regasesc in alt timp istoric.
Am realizat ca lumea gheiselor este una plina de farmec delicat şi feminin, este o lume magica, in care frumuseţea se impleteste cu traditia locala si cu istoria. Spectacolul oferit are o semnificatie aparte ce te duce cu gandul catre o lume linistita, plina de emotie si intelepciune.
Inchei expunerea mea succinta, pentru ca nu pot descrie in cuvinte toata experienta frumoasa traita de-a lungul acestei vacante in Japonia si de aceea, va invit sa o vizitati cu incredere, pentru ca nu veti regreta.
Veti avea cu siguranta una dintre cele mai frumoase calatorii.

poza 1 poza 3 vacante in Japoniapoza 3 poza 5poza 5

Cristina Vascan
Senior Travel Consultant Paralela 45

Lasa un comentariu Adresa ta de email nu va fi publicata. Campurile necesare sunt marcate *

  • (will not be published)
  • Va rugam introduceti un rezultat in cifre.