Stiri din aer.

TRAFIC SUSPENDAT LA AEROPORTUL TÂRGU MUREŞ DIN CAUZA REPARAŢIILOR

Începând de duminică, 15 septembrie 2013 ora 20.00 şi până în data de 22 septembrie 2013, ora 12.00 traficul aerian la Aeroportul Internațional „Transilvania” Târgu Mureș va fi întrerupt pentru efectuarea lucrărilor de reparații curente la suprafeţele de mişcare (pista de aterizare decolare, calea de rulare B şi platforma de parcare aeronave B), informează reprezentanţii aeroportului într-un comunicat.

Operatorii aerieni care îşi desfăşoară activitatea la Aeroportul Internațional „Transilvania” Târgu Mureș au fost anunţaţi din timp legat de perioada de efectuare a acestor reparaţii curente, care se desfăşoară în fiecare an la pista de aterizare decolare. Companiile aeriene Tarom şi Wizz Air au decis devierea zborurilor din această perioadă la Aeroportul din Cluj Napoca iar operatorul irlandez Ryanair şi-a suspendat zborurile.

Iată, în continuare, conform site-ului Aeroportului Cluj Napoca, orarul după care vor fi efectuate cursele Wizz Air mutate de la Târgu Mureş:

  • în zilele de luni 16.09.2013, vineri 20.09.2013 si duminică 22.09.2013 se vor opera zborurile cu nr. W6 3701/W6 3702 pe ruta Cluj-Napoca – Luton – Cluj-Napoca;
  • în ziua de luni 16.09.2013 se va opera zborul nr. W6 3736 pe ruta Barcelona – Cluj -Napoca;
  • în zilele de marţi 17.09.2013 şi sâmbătă 21.09.2013 se vor opera zborurile cu nr. W6 2485/W6 2486 pe ruta Cluj-Napoca – Budapesta – Cluj-Napoca;
  • în zilele de marţi 17.09.2013 şi sâmbătă 21.09.2013 se vor opera zborurile cu nr. W6 3717/W6 3718 pe ruta Cluj-Napoca – Frankfurt Hahn – Cluj-Napoca;
  • în zilele de marţi 17.09.2013, miercuri 18.09.2013, sâmbătă 21.09.2013 şi duminică 22.09.2013 se vor opera zborurile cu nr. W6 3739/W6 3740 pe ruta Cluj-Napoca – Madrid – Cluj-Napoca.
  • în ziua de miercuri 18.09.2013 se va opera zborul nr. W6 3715/W6 3716 pe ruta Cluj-Napoca – Memmingen – Cluj-Napoca;
  • în ziua de vineri 20.09.2013 se va opera zborul nr. W6 3711/W6 3712 pe ruta Cluj-Napoca – Dortmund – Cluj-Napoca;

Foto: ZI DE ZI

Susrsa: Newsair.ro

Lasa un comentariu Adresa ta de email nu va fi publicata. Campurile necesare sunt marcate *

  • (will not be published)
  • Va rugam introduceti un rezultat in cifre.