Am fost acolo, Ana-Maria Cirstian, Coasta Amalfitana, Idei de vacanta.

Sorrento – Picolo Paradiso

Exista o legenda care spune ca sirenele au trait in trecut de- a lungul coastei Sorrento si poate de aceea un sejur in aceste locuri este magic.

Zborul Bucuresti-Napoli dureaza aproximativ 2 ore – este un zbor de scurta durata- lucru care te surprinde pentru ca realizezi ca in numai 2 ore ai ajuns intr-un loc unde un sejur este intr-adevar magic.

Coasta Sorrento ofera locuri exceptionale de vizitat dar si monumente, biserici, traditionalele stradute inguste, cafenele, insule, magazine de suveniruri, magazine exclusiviste si bineinteles o gama variata de hoteluri.

Sorrento este denumit “The Gentle” datorita pozitiei privilegiate si a climei moderate. Orasul pare suspendat intre cer si apa. Dealurile care incojoara Sorrento sunt presarate de portocali, lamai si caneluri de masline. Pentru ca este o zona stancoasa, peste nivelul marii, ofera o priveliste panoramica extraordinara asupra Coastei, Vulcanului Vezuviu si nu in ultimul rand asupra unei ape cristaline. Totodata este locul ideal pentru cazare pentru ca este punctul de conexiune pentru excursiile optionale care sunt un must al acestei destinatii. In acest oras nu exista cuvantul “plictiseala”, daca o zi nu este ocupata cu o excursie optionala se poate profita de numeroasele atractii. Vorbim de plimbari pe stradute inguste cu magazine de suveniruri, de savurarea mancarii traditionale: pizza margherita, diferite retete de paste, dulciuri cu gust de lamaie si degustarea bauturii traditionale: limoncello (bautura preparata din lamai si alcool). Se poate profita de un moment de relaxare la una din numeroasele terase care ofera cafele aromate sau se pot degusta diverse sortimente de inghetata care odata incercate creeaza dependenta! Prin relaxare intelegem si o sesiune de shopping de-a lungul bulevardelor din centrul orasului care ofera o gama variata de magazine cunoscute international sau cu amprenta sorrentina. Bineinteles ca orasul ofera atractii de seara precum spectacole traditionale cu muzica si dans – faimoasele muzicaluri si nu in ultimul rand viata de noapte cu baruri si cluburi animate. Pentru cazare se gasesc hoteluri de oras, care desi sunt apropiate de centrul orasului sau chiar in centrul acestuia ofera intimitate, zone de relaxare, piscine exterioare si chiar gradini cu lamai si portocali ale caror flori au un miros imbietor. Sunt si hoteluri amplasate pe dealurile din apropiere dar care ofera shuttle bus pana in oras si evident, privelisti incredibile. La baza stancoasa exista pontoane unde se poate face plaja – se poate ajunge coborand pe scari sau coborand cu liftul .

Asa cum spuneam, Sorrento este punctual central de unde se pot vizita toate obiectivele turistice:

  • Napoli  se afla la o distanta de 48 de km de Sorrento si este un oras ce trebuie vizitat pentru ca ofera multe atractii, printe cele mai cunoscute si cautate de turisti sunt castelele, palatele, bisericile si Muzeul de Arheologie unde se regasesc foarte multe relicve aduse de la Pompei;
  • Pompei este la 20 km de Sorrento. Este vizitat an de an de milioane de oameni care doresc sa afle cum traiau oamenii in vremurile trecute, cum orasul a fost acoperit de cenusa si cum renaste in zilele noastre ca un Phoenix datorita arheologilor care inca lucreaza asiduu;
  • Deasupra Pompeiului vegheaza Vulcanul Vezuviu care se afla la 40 de km distanta de Sorrento. Vulcalnul este inca activ si constituie o atractie si de ce nu o curiozitate pentru persoanele care au curajul de a urca pana la crater.
  • Coasta Amalfitana cu Positano, Amalfi si Ravello este cunoscuta intregii lumi pentru peisajele extraordinare. Drumul serpuit printre stancile inalte ofera la tot pasul cadrul celor mai reusite poze: golfuri cu apa in culorile smaraldului, mici sate presarate pe dealuri si case construite in varful stancilor. Totul este fermecator incat aparatele de fotografiat trebuiesc dotate cu multe carduri de memorie si acumulatori de schimb;
  • La o jumatate de ora de mers cu feriboat-ul de Sorrento se afla frumoasa si cunoscuta insula Capri. Fie ca se face turul insulei cu barca pentru a admira pesterile, golfurile si Grota Albastra – datorita careia aceasta insula a fost cunoscuta Europei;  fie ca se viziteaza AnaCapri, orasul port, vila San Michele sau se face plimbarea cu telescaunul pana pe cel mai inalt varf al insulei, Capri este fara doar si poate o bijuterie a regiunii;
  • Insula Ischia se afla la 30 de Km distanta de Sorrento si este cea mai mare insula a golfului Napoli. Este denumita si “Insula Verde” datorita padurilor de pini, a livezilor de citrice, a castanilor si a frumoaselor plaje.

Sorrento- Coasta Amalfitana este o destinatie unde la fiecare pas privirea iti este incantata de cele mai frumoase peisaje.

“Came with me to Sorrento tomorrow…” (Maria Orsini Natale)

Autor: Ana Maria Cirstian
Travel Consultant

Adresa: Str. Batistei nr .3, sector 2, Bucuresti
Telefon: 021-314.84.36/37; 021-031-405.25.01/02
Fax: 021-314.84.38
E-mail: [email protected]
Web: www.paralela45.ro

Lasa un comentariu Adresa ta de email nu va fi publicata. Campurile necesare sunt marcate *

  • (will not be published)
  • Va rugam introduceti un rezultat in cifre.