Sardinia – privilegiul ineditului
Dacă vom avea curiozitatea să întrebăm un italian unde ar dori să îşi petreacă următoarea vacanţă în contextul în care ar opta pentru o zonă de litoral, raspunsul său va fi deloc întamplator aproape de fiecare dată acelaşi: Sardinia! Această minunată insulă este cea de-a doua ca suprafaţă din Marea Mediterană, după Sicilia, totalizând aproximativ 24.000 km pătraţi şi o populaţie de 1.600.000 locuitori. Zona care i-a adus notorietatea este Costa Smeralda, în traducere Coasta de Smarald (55 km de plaje mici, cu nisip alb rozaliu strălucitor şi 80 de golfuțele cu apă în nuanţe care trec din turcoaz în verde sau albastru închis), unde în anii ’60 prinţul Karim Aga Khan a construit staţiunea de lux Porto Cervo, care a reprezentat mult timp un loc exclusivist al aristocraţilor şi vedetelor de cinema.
Deşi Sardinia este cunoscută în special prin prisma Costei Smeralda, turiştii ce sosesc pe insulă vor constata cu o plăcută surprindere că aceasta seamănă cu o grădină botanică. În zona de nord predomină dealurile şi munţii ce abundă în pini, măslini, culturi de viţă de vie şi o plăcută vegetaţie tipic mediteraneană, peisajele fiind variate şi încântătoare.
Impedimentele privitoare la transportul aerian cu care se confruntau turiştii români doritori sa ajună in Sardinia au fost în prezent eliminate odată cu apariţia cursei directe Otopeni-Alghero, având o durată de 2 ore şi 45 minute. Alghero este un frumos oraş-port situat în nord vestul insulei, ce îşi datorează aspectul şi moştenirea culturală spaniolilor şi mai ales catalanilor, care au domnit aici timp de patru secole începând cu anul 1354. Să nu vă mire aşadar dacă în timp ce vă veţi plimba pe străzile înguste din vechea cetate, pavate cu piatră cubică, veţi auzi destui localnici vorbind limba catalană, nici dacă printre meniurile localurilor din oraş paella cu fructe de mare este la loc de cinste. Simultan veţi putea observa stilul arhitectural al clădirilor, preponderent spaniol. Oraşul face parte din Riviera del Coralo, nume datorat numeroaselor cantităţi de coral roşu de bună calitate care este extras, prelucrat şi comercializat în nenumărate centre din Alghero. Nu ezitaţi să optaţi pentru un tur panoramic prin intermediul autobuzelor trottolo (punctul de pornire este chiar din port), având cu o durată de o ora si 45 minute, pe itinerariul Alghero-Capo Caccia-Porto Conte. Tot în cadrul acestui tur veţi avea posibilitatea să vizitaţi unul dintre cele mai importante obiective turistice ale zonei, spectaculoasa Grotta di Netuno (Grota lui Neptun). Din locul de unde vă lasă trotollo va trebui sa coborâţi pe Escala del Cabriol (denumirea catalană pentru ,,Treptele grotei”, 654 la numar). Se poate ajunge la grotă şi pe mare, prin intermediul unuia din micuţele vase care pleacă periodic din portul Alghero. La nord faţă de port se află cea mai importantă plajă a oraşului – Lido di San Giovanni, de-a lungul căreia vom întâlni o plăcută zonă de promenadă. O plajă de neratat este inedita Maria Pia (situată în Fertilia), cu un nisip incredibil de fin şi deschis la culoare, în spatele căreia se află o frumoasă pădure de pini înalţi. Alte două foarte bune plaje cu nisip sunt Bombarde şi Lazzaretto, ambele foarte populare în sezonul turistic, situate în zona Fertilia-Porto Conte. Este important să ştim că de-a lungul întregului an în Alghero vremea este în permanenţă plăcută. Pe timpul verii temperaturile ajung până la 35 de grade, iar în timpul iernii nu coboară sub 15 grade.
După exploatarea oraşului Alghero şi a împrejurimilor sale, le recomand turiştilor fie să îşi închirieze o maşină (de reţinut că tariful începe de la aproximativ 70 euro/zi) fie să opteze pentru excursiile opţionale puse la dispoziţie de către reprezentanţii Paralela 45. Dacă tindem către cea de-a doua variantă, ar fi regretabil să nu profităm în primul rând de scurta distanţă faţă de insula Corsica (o oră de mers pe mare), dedicându-ne astfel o zi pentru a vizita şi această destinaţie. Locul de naştere al lui Napoleon Bonaparte, insula a aparţinut Franţei doar ultimii 200 din cei 4000 ani de existenţă. În cadrul excursiei se va vizita oraşul Bonifacio, situat în partea sudică a insulei, la 70 m deasupra Mării Mediterane. Vom fi fermecaţi fără doar şi poate atât de vechea cetate datând din secolul al IX-lea, cu impunătoarele sale turnuri genoveze cât şi de zona nouă a oraşului, din jurul portului, cu numeroase restaurante şi terase romantice. Vă recomand de asemenea să vă delectaţi papilele gustative savurând un miniplatou cu aperitive reci corsicane (salamurile uscate, şunca afumată şi brânzeturile sunt absolut delicioase) sau mâncărurile gătite precum civet de sanglier (carne de porc mistreţ cu morcovi, ceapă, castane, fenicul, usturoi, rachiu şi vin roşu) şi veau aux olives (viţel gătit la foc mic în vederea obţinerii unui maxim de savoare a cărnii, pregătit împreună cu condimente speciale, măsline, ceapă şi roşii). Vinurile sunt apreciate în Corsica, aşa cum se întâmplă de altfel oriunde în Franţa, totodată însă şi berea locală Pietra, făcută din făină de castane.
Revenind la Sardinia, merită să vizităm şi cochetul oraş medieval Bosa, cu clădirile sale multicolore. O plimbare prin străzile înguste ale centrului vechi ne va purta paşii către micuţul castel Malaspina, de unde ne vom putea bucura de minunate panorame.
Timp de multe secole, elementele cele mai vizibile şi impresionante rămase în urma civilizaţiei nuragice au fost aşa-numiţii nuraghi – construcţii de piatră cu scări interioare, camere de locuit, ziduri enorme şi mai ales turnuri. Aceste turnuri din piatră populează şi astăzi Sardinia, pe toată întinderea sa. Ridicate din blocuri de bazalt aşezate unele peste altele, fără nici un pic de mortar, dar cu o excepţională ştiinţă a construcţiei, aceste edificii vechi de mii de ani nu numai că au rezistat timpului, dar dau şi astăzi o puternică impresie de grandoare. Locul care vă va ajuta să înţelegeţi mai bine aceste lucruri este cel mai important nuraghe al insulei, aflat în Santu Antine, pe care îl veţi putea vizita în cadrul excursiei Sardinian Tour, împreună cu oraşul Bosa şi localitatea Monteleone Rocca Doria. Ultima dintre acestea este situată pe o stâncă, într-o zonă panoramică, înconjurată de superbe dealuri înverzite, un lac şi câteva mici insuliţe.
Ultimul nu însă şi cel din urmă lucru pe care trebuie să-l facem într-o vacanţă din Sardinia este să servim cel puţin o cină la una dintre fermele de pe insulă. Recomandarea noastră este încântătoarea fermă Sa Mandra, unde se practică agroturismul de peste douăzeci de ani. Veţi avea parte de o masă copioasă, cuprinzând exclusiv specialităţi sardiniene. Masa debutează cu brânză pecorino Fiore Sardo (brânza pecorino sardo este diferită la gust de pecorino romano şi pecorino toscano, se obţine de asemenea exclusiv din lapte de oaie, iar varianta Fiore Sardo este cea afumată, lăsată la maturat), brânză ricotta proaspătă cu miere, apoi salam uscat şi şuncă Monte Spada. La primul fel veţi servi ravioli cu şapte ierburi şi sos de unt, apoi malloreddus (specialitate sardiniană din paste făinoase) cu sos din carne de vită şi brânză pecorino. Felul doi este şi vedeta cinei: purcel de lapte la proţap, de o frăgezime spectaculoasă. Credeaţi că am terminat? Ei bine, nu. Urmează desertul şi băuturile alcoolice sardiniene. Ultimele constă în mirto (un lichior foarte aromat, preparat prin macerarea micuţelor fructe ale unei plante care creşte în abundenţă pe insulă), abbarente (o tărie locală asemănătoare cu binecunoscuta grappa) respectiv vinuri roşii sau albe sardiniene. Poate părea ciudat, dar fructele de mare şi pestele au intrat destul de târziu în gastronomia Sardiniei, din cauza istoriei zbuciumate a insulei. Invadaţi de fenicieni, cartaginezi, greci, romani, genovezi şi spanioli, locuitorii insulei erau nevoiţi în permanenţă să se refugieze in munţi, unde principala sursă de hrană era carnea de porc, capră şi oaie. Spaniolii sunt cei care au introdus în bucătăriile din Sardinia peştele şi fructele de mare, în prezent existând o sumedenie de reţete gustoase cu aceste ingrediente.
Singura problemă cu care vă veţi confrunta inevitabil în Sardinia este că o vacanţă aici se termină mult prea repede, iar dorinţa revenirii va fi foarte puternică. Cine ştie, poate viaţa ne va purta din nou paşii către aceste încântătoare locuri.