Alin Burcea, Am fost acolo, Grecia, Idei de vacanta.

Santorini

 

Auzisem foarte multe despre Santorini inainte sa vizitez aceasta insula dar de fapt nu stiam nimic. Mi se parea ceva fascinant si in acelasi timp cunoscut-necunoscut.
De la apropierea de insula am inceput sa vad celebrele stanci de culoare neagra formate in urma eruptiei vulcanului de acum sute de ani. Urmare a acestei puternice eruptii, forma insulei, de cerc, s-a transformat in semiluna, cenusa vulcanului ingropand practic o treime din insula. Au mai ramas trei insulite mici si negre, pe care le vezi si acum la intrare in port, formate din roca vulcanica, pe una dintre ele existind inca activitate vulcanica si gheizere cu apa calda.
Ca orice insula greceasca, a trecut de la greci la turci, ocupata fiind si de arabi si in final a ajuns si la venetieni care au dat si numele insulei. Foarte multe biserici se numesc si azi Sfanta Irina si de la Santa Irina italieneasca s-a ajuns la Santorini de azi.
Vorbind despre biserici, insula are cea mai mare densitate de biserici din Grecia si probabil din lume. Majoritatea sunt biserici mici, ridicate pentru a le fi de ajutor celor plecati pe mare.
Cand ajungi pe plaja, te frapeaza nisipul..negru. Este ciudat pentru un turist roman sa faca plaja pe nisip negru dar asta este o atractie in sine.
Insula este mica, are doar 10000 de locuitori permanenti. Lucratorii sunt aproape toti straini si romani sunt peste tot: de la hotelul meu unde pe administrator il cheama Adrian, pana la ospatari sau sefi de hotel, ca Stefan.
Capitala, daca se poate numi asa, este Fira, un orasel situat unde altundeva decat pe o stanca. Satul important pentru turism este Kamari, linga aeroport, cu plaja evident neagra, cu hoteluri aruncate ca si al meu la poalele unei stanci. Este destul de bizar sa te trezesti la poalele unei stanci si sa inoti intr-o piscina cu privelistea spre stanca, dar te obisnuiesti repede.
Cel mai interesant mi s-a parut orasul IA, cocotat pe un promontoriu stancos. Aici am vazut, pentru prima oara in viata, case  in stanca. De la casele trogloditilor sapate in peretele vulcanic al insulei s-a ajuns astazi la un adevarat business, cu citeva zeci de Aparts and Hotels, cu camere in interiorul stancii, practic in pamant.
Este destul de ciudat la inceput. Ai un sentiment de om al cavernelor… dar te obisnuiesti repede si este intr-adevar o experienta extrem de interesanta. Daca veniti in Santorini, sa stati neaparat in aceste case, sa le spunem, in pamant, din satul IA, cu piscine private sapate in stanca si o priveliste care iti taie rasuflarea.
De fapt, acesta este brandul insulei Santorini – privelistea! Nu plajele mari si albe (pentru ca de fapt sunt chiar mici si negre – hotelurile de 5 stele fiind in general pe stinci) ci privelistea extraordinara a stancilor vulcanice, a bisericilor alb cu albastru, a caselor tipice si a vapoarelor care intra si ies din port.
Concluzia este ca trebuie sa treceti macar o data in viata prin Santorini, chiar si 2-3 zile; puteti trece usor din Creta cu vaporul. Este spectaculos si unic

Lasa un comentariu Adresa ta de email nu va fi publicata. Campurile necesare sunt marcate *

  • (will not be published)
  • Va rugam introduceti un rezultat in cifre.