Grecia, Idei de vacanta.

Chania, bijuteria Cretei

Chania este al doilea oraș din Creta ca mărime și capitala prefecturii cu același nume. În perioada venețiană și până la cucerirea turcă acesta a fost capitala insulei grecești. În prezent, superbul oraș-port este situat pe coasta de de Nord-Vest a Cretei. Datorită istoriei sale, Chania imbină cu unicitate atmosfera Veneției și a Turciei creând magie.

Să-ți povestesc cum ar arăta o săptămână de vacanță în mica Veneție a Cretei.

Muzeul maritim din Creta prezintă relația Cretei cu marea de-a lungul a câtorva secole, de la Minoani, până în perioadele bizantine, venețiene și turcești și până la invaziile nemțești din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Muzeul este situat într-o clădire roșie, construită de venețieni, folosită atunci pe post de închisoare. Este situat în colțul vestic al portului vechi, iar colecția de prezentări video, modele de nave, fotografii și echipamente nautice este răspândită pe două etaje.

Dacă vrei să descoperi istoria Chaniei, aceasta este păstrată cu grijă la Muzeul de Arheologie. Acesta deține descoperiri arheologice din vestul Cretei care datează din epoca neolitică și până în epoca romană. Având în vedere faptul că minoanii au fondat vechiul oraș al Chaniei, în muzeu se găsesc de asemenea, sculpturi din ceramică minoică, urne de înmormântare pictate, bijuterii de aur și tablete de lut cu inscripții. Sunt expuse și piese din perioada romană, mi exact secolul al 3-lea, precum tauri de ceramică, podea de mozaic roman și un bust de marmură al împăratului Hadrian.

Pe insulă puteți găsi de asemenea și o superbă grădină, Botanic Park and Gardens, unică în Creta. Aflată la poalele Munților Albi, această grădină plină cu flori exotice și pomi fructiferi din întreaga lume te va transpune într-o stare de burie sufletească totală.

Pe departe, cea mai superbă plajă este Elafonissi. Aceasta se diferențiază prin simplitatea sa, culorile fiind însă spectaculoase. Nisipul are o nuanță subtilă de roz în bătaia soarelui datorită milioanelor de bucăți mici de cochilii și corali care îl formează. Apa mării este albastru-turcoaz, contrastul dintre aceasta și nisp, fiind magic. În plus, această zonă este ultima oprire a păsărilor care migrează din Europa în Asia.

Am stabilit, Chania este un loc magic. Să te mai învăț un truc, dacă dai click, îți poți face rezervare. De restul ne ocupăm noi!

Lasa un comentariu Adresa ta de email nu va fi publicata. Campurile necesare sunt marcate *

  • (will not be published)
  • Va rugam introduceti un rezultat in cifre.