Stiri din aer.

Aeroportul Tuzla din judetul Constanta, certificat pentru transport International

Aeroportul privat de la Tuzla, deţinut de Regional Air Service este pe cale sa devină cel mai nou aeroport internaţional al României. Ministrul Transporturilor a emis ordinul nr. 1133 din 10 septembrie 2013 prin care se aprobă certificarea de aeroport deschis traficului internaţional. Ordinul a fost publicat deja in Monitorul Oficial al României nr. 583 din 13 septembrie 2013 şi intră în vigoare la data aprobării deschiderii punctului de trecere a frontierei de stat şi a biroului vamal de frontieră pe aeroportul Tuzla.Această din urmă aprobare este încă în lucru.

Ministerul de Interne nu a luat încă o decizie din cauza scandalului iscat în jurul apariţiei acestui nou aeroport situat la doar 50 km distanţă de Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu din Constanţa.

Foto CAPITAL

Cu o suprafaţă de 36 ha, aeroportul dispune de două piste înierbate, 4 heliporturi, un hangar de 1200 mp, două clădiri administrative(A+B), clădire administrativă nouă (C) cu destinaţie instruire pentru şcoala de zbor şi şcoala de supravieţuire pe mare, simulator B 732 seria 300 pentru pregătirea la sol a personalului de bord, simulator instruire stingerea incendiilor şi autosalvare, simulator pentru şcoala de zbor FNPT II, depozit de combustibil cu capacitate de 200.000 litri – un nou depozit fiind în construcţie, anexe, remiză auto şi parcare.

Lasa un comentariu Adresa ta de email nu va fi publicata. Campurile necesare sunt marcate *

  • (will not be published)
  • Va rugam introduceti un rezultat in cifre.