Idei de vacanta, Kenya, Revelion.

Experienta KENYA (Charter Kenya – Revelion 2013) – partea V

O vizita la vraci si o runda zdravana de snorkeling sunt perfecte pentru inceput de 2013…  Aventura kenyana continua…

Pe 1 ianuarie aveam programata o excursie la un parc natural, un proiect al unui elvetian hotarit sa creeze dintr-o fosta cariera de piatra, folosita de fabrica de ciment, un paradis natural. Ani de zile s-a luptat cu seceta, ariditatea si cu speciile de copaci care nu puteau supravietui in acel mediu ostil, pana a gasit solutia – palmieri de banana (una dintre cele mai rezistente specii de copaci) si casuarinas (mediul perfect pentru miriapozi). Miriapozii sunt in stare sa rupa frunzele tari, ca niste ace ale copacului casuarinas si in timp au creat un strat de humus propice si altor specii… incredibil. Uterior au fost aduse si animale. Nu este o gradina zoologica in adevaratul sens al cuvintului, arealul destinat fiecarei specii este mare si animalele au loc sa se desfasoare. L-am intilnit pe seniorul parcului, un broscoi testos care adora sa fie scarpinat, am hranit girafele (nu stiam ca au boticul la fel de moale ca cel al manjilor), am putut asista la hranirea hipopotamilor, bizonilor si crocodililor. Toate acestea fiind insotiti de o mangusta care tinea neaparat sa se dea in spectacol si maimute care pandeau sa ne fure mancarea din mana. Acest Haller Park este un exemplu foarte bun de dezvoltare sustenabila, finantand prima biblioteca gratuita pentru elevii din zona Mombasa, avand diferite programe menite sa imbunatateasca viata fermierilor, ocupandu-se de educatia medicala a oamenilor… Frumos.

New day, new adventure. Ngongomongo Village, un muzeu al satului populat unde poti afla despre modul de viata al diferitelor triburi din Kenya. Ghidul muzeului, lingvist de profesie (si care vorbea engleza, franceza, germana si 8 dialecte locale) ne-a explicat ritmul vietii cotidiene in cazul fiecaruia dintre triburile reprezentate. Chiar daca erau doar 6 din cele 42 de triburi kenyene, am putut sa ne facem o idee despre asta, dupa care am decis in mod spontan ca incursiunea in cultura tribal-kenyana nu poate fi completa fara o vizita la un vraci, sau “bush doctor”. Ghidul nostru s-a aratat pregatit sa ne duca la un cunoscut de al lui, care locuia in apropiere. Am avut pentru prima oara ocazia sa pasim un pic “off the beaten track” si sa traim o experienta reala. Evident ca in sat am fost atractia lumii si ca oamenii se adunasera ca la urs. Am primit o amuleta si am inghitit un praf de radacini care sa puna in legatura cu lumea spiritelor… a fost altceva….puteam spune acum ca surprinseseram o particica din magia Kenyei .

Urmatoarea zi, in zori, am plecat spre granita cu Tanzania, pentru a face snorkeling in Parcul National Marin Kisite. Odata ajunsi, ne-am urcat pe un dhow, o barca traditional araba, si ne-am avantat spre larg. Doua sedinte de snorkelling pe un recif de corali ne-au dezvaluit din frumusetile ascunse ale adancurilor. Pana sa ajungem la recif, am fost insotiti de delfini. Pranzul a constat din fructe de mare si peste, proaspat si bun. Dupa masa am revenit pe uscat si ne-am intors la hotel, unde insa trebuia sa ne facem bagajele – ziua urmatoare plecam.

In timpului zborului spre casa s-au schimbat impresii, fiecare a avut timp sa-si sedimenteze trairile, dar nimeni nu era foarte dornic sa dea piept celor -6 grade anuntate!

Bye, bye, Kenya….’till we meet again!

Lasa un comentariu Adresa ta de email nu va fi publicata. Campurile necesare sunt marcate *

  • (will not be published)
  • Va rugam introduceti un rezultat in cifre.