Am fost acolo, Croaziere, Idei de vacanta, Roxana Tatu.

Navigator of the Seas – Croazieră pe Marea Mediterană (prima parte)

Pentru cine nu a încercat niciodată, este ceva cu totul deosebit… Dacă vrei o vacanţă de 5*, posibilitatea de a vizita mai multe destinaţii în acelaşi pachet, croaziera este alegerea ideală.

Totul a început luni, 26 octombrie, cu simpla întrebare: “Dacă ar fi să pleci de joi până marţi undeva, ai putea?”. Pur si simplu, fără detalii. Am răspuns afirmativ şi foarte bine am făcut. Puţin mai târziu am aflat că era vorba despre o croazieră pe Marea Mediterană, dar nu ştiam cu exactitate în ce porturi vom poposi, nimic nu era sigur 100%, nimic confirmat. A doua zi mi s-a transmis şi itinerariul: plecare la Malaga pe 29 octombrie, cazare pentru o noapte, apoi pe 30 octombrie îmbarcare pe vasul Navigator of the Seas, pentru cinci nopţi, cu opriri în Villefrance (Nisa) şi Ajaccio – Corsica, apoi întoarcere în Malaga şi încă o noapte de cazare acolo. Parcă era un vis. Nimic nu era concret până în seara de dinaintea plecării, dar perspectiva unei astfel de “deplasări” părea un vis devenit realitate peste noapte.
Şi, uite asa, trezită joi, pe 29 octombrie în miez de noapte, m-am îndreptat spre aeroport, cu destinaţia Malaga. Ajunse la destinaţie (pentru că, am uitat să menţionez, nu am plecat singură în această călătorie, ci împreună cu două colege, Bianca şi Corina), ne urcăm în maşina care ne aştepta şi ne îndreptăm spre Torremolinos, staţiune aflată la 6 kilometri de aeroportul Malaga. Ne cazăm la hotel şi în grabă mare ne pregătim pentru întâlnirea cu reprezentanta agenţiei partenere, care urma să ne ducă într-un tur de forţă să vizităm opt hoteluri împrăştiate în trei staţiuni din Costa del Sol – Torremolinos, Benalmadena şi Marbella.
Din ce am vizitat, toate mi s-au părut hoteluri bune, frumoase, cu personal serviabil şi bucuros să ne prezinte toate detaliile pe care trebuia să le cunoaştem referitoare la unităţile de cazare pe care le reprezentau. Obositoare vizita, dar am avut plăcerea să descopăr o destinaţie frumoasă, cu multe posibilităţi de excursii, ca de exemplu Nerja (peşteri preistorice), Granada, Cordoba, Sevilia, Gibraltar şi altele.

Malaga  Malaga

A doua zi dimineaţă, dat fiind că vasul nostru pleca la ora 17:00, am zis să profităm de cele câteva ore libere şi am plecat să colindăm staţiunea Torremolinos. Am coborât pe faleză şi am mers de-a lungul ei, descoperind o plajă lată, cu nisip fin, nenumărate terase unde te puteai relaxa la umbră cu o băutură rece în zilele toride, sau să savurezi un apus de soare romantic. Peisajul este foarte frumos, o combinaţie de mare cu stâncă muntoasă, pe partea muntoasă fiind construite în scări bloculeţe sau hoteluri cochete. Am urcat pe o stradă în trepte, puţin cam obositoare, spre centrul staţiunii, dar dacă faci mici popasuri pe la magazinele de suveniruri aflate şi pe dreapta şi pe stanga, nu simţi când ai ajuns deja sus. De acolo, în goana mare spre hotel să ne pescuim bagajele. Cu geamantanele noastre uriaşe, ne-am urcat în autobuz şi am plecat spre Malaga, pentru a ne îmbarca pe vasul de croazieră.

Nici în visele mele cele mai îndrăzneţe nu mi-am imaginat un astfel de gigant plutitor… În prima fază, din cauza grabei, a emoţiilor, nu cred că am realizat dimensiunile uluitoare ale vasului, poate şi pentru că în acel moment nu mai era vreun altul aflat în port ca să pot face o comparaţie. Dar vă spun: este un oraş plutitor!!!

Navigator of the Seas…
Acest vas, lansat în 2002, este al patrulea din cele cinci aparţinând clasei Voyager, cu o lungime de 311 metri şi o înălţime de aproximativ 63 metri. Are o capacitate de 3138 de pasageri. Impresionant… Facilităţile sunt cele ale unui hotel de 5*, ba chiar mai mult: patinoar, perete de căţărări, pistă de role, Royal Promenade (o “stradă” pietruită, cu baruri şi magazine), sală de teatru, teren de minigolf, spa şi fitness, teren de basket, bibliotecă, internet café, miniclub şi club pentru adolescenţi, piscine şi jacuzzi-uri, capelă, precum şi o mare varietate de restaurante şi baruri pentru toate gusturile.

Navigators of the Seas  Punte

Cabina noastră era una interioară, micuţă, dar dotată cu tot ce aveai nevoie, inclusiv un seif, minibar, uscător de păr. La cât stăteam în cabină, era mai mult decât suficient. Am tras cu ochiul şi la una din cabinele cu balcon, că de… nu m-am putut abţine. Sunt mult mai mari şi baia avea chiar cadă, în loc de cabină de duş.

Imediat ce am urcat pe vas ne-am dus în cabină, ne-am aruncat bagajul de mână înauntru şi am plecat să explorăm. Ne-am dus să servim masa de pranz, la restaurantul Windjammer Café – bufet suedez cu o mare varietate de mâncăruri foarte gustoase. Apoi, am pornit în plimbare pe punţi, aşteptând cu emoţie ieşirea vasului din port. Un avion micuţ făcea înconjurul navei trăgând după el un banner pe care scria “Vă urăm croazieră plăcută” . Un gest micuţ, dar deosebit. Încet, aproape pe nesimţite, la apusul soarelui, vasul porneşte la drum, lăsând în spate orice urmă de pământ, pentru două zile. Aveam emoţii. Nu ştiam dacă se va simţi balansul, dacă vom avea rău de mare, dar am avut placuta surpriză ca, fiind marea liniştită şi vremea foarte frumoasă, să nu simţim nimic. Parcă nici nu eram pe vapor şi cu toate minunăţiile din jur, ne simţeam ca într-un mic orăşel pe care vroiam să îl descoperim pas cu pas.
La masa de seară, avem surpriza să descoperim un restaurant luxos, pe trei nivele (Nutcracker cu intrare de pe Deck 3, folosit şi pentru mic dejun şi pranz, Coppelia pe Deck 4, unde se afla şi masa noastră şi Swan Lake, pe Deck 5), unite printr-o scară interioară. Ne prezentăm la cină, iar la intrare suntem direcţionate către masa noastră, aceeaşi pentru toate zilele petrecute pe vas, unde suntem întâmpinate de ospătarul nostru, un român. Astfel am aflat că din cei o mie şi ceva de angajaţi, pe vas existau aproximativ 100 de români. Cina a fost foarte plăcută, în acea ambianţă luxoasă, cu mâncăruri deosebite şi o servire ireproşabilă. Când ne-am întors în cabină, am gasit pe pat Cruise Compass pentru ziua următoare, care cuprindea toate activităţile de pe vas cu orarul corespunzător fiecăreia şi multe alte informaţii utile. În fiecare seară urma să primim Cruise Compasul pentru ziua ce urma.

Cina pe vas  Cina pe vas

Următoarea zi am petrecut-o pe mare. Ne-am trezit dimineaţă, după un somn bun, într-un pat foarte confortabil. Am luat micul dejun şi prânzul la restaurantul Nutcracker, în rest –  program de voie. Am încercat o plajă, dar, deşi frumos afară şi soare, bătea vântul destul de tare, uitasem că eram la sfârşit de octombrie, dar tot m-am riscat 15 minute în jacuzzi. În seara aceea a avut loc cina formală, la care toată lumea s-a prezentat foarte elegantă şi dichisită. La ora 20:00 aveai posibilitatea să faci poză cu căpitanul vasului, un norvegian pe nume Erik Standal. Nu ne-am dus, bănuind că oricum va fi o mare nebunie, plus că o fotografie pe format de hârtie, dacă doreai să o cumperi, era aproximativ 19$. Pe tot parcursul croazierei, fotografii veneau şi te pozau, în diverse ipostaze, sau erau amenajate pe vas, în câteva puncte, mici studiouri foto cu decoruri diferite. Apoi, fotografiile erau afişate într-o galerie unde le puteai vedea şi, dacă iţi plăceau sau iţi permitea buzunarul, puteai să le cumperi. După cina cea elegantă, am plecat să facem propriul nostru set de fotografii, chiar şi lângă o maşinuţă de epocă, expusă pe minunata promenadă. Era noaptea de Halloween, iar lumea deja umbla de colo colo în costume care mai de care mai interesante sau mai sinistre. Atmosfera era minunată. Am hotărât să mergem la spectacol, în sala de teatru Metropolis. A fost superb. În acea seară a fost un spectacol cu o pereche de dansatori din Ucraina, o trupă formată din vreo alţi opt dansatori şi patru cântăreţi. Toţi au fost extraordinari, au dansat şi au cântat minunat, decorurile şi costumele deosebite. În fiecare seară se puneau în scenă spectacole cu diverse teme. După spectacol am făcut o mică vizită discotecii “The Dungeon”, unde am savurat câte un cocktail, apoi am fugit la Salsa Party, organizată pe patinoarul transformat într-o mică sală de spectacol. Toată lumea era veselă, costumele care mai de care mai haioase, atmosfera de petrecere.

 

Roxana Tatu, noiembrie 2009

Lasa un comentariu Adresa ta de email nu va fi publicata. Campurile necesare sunt marcate *

  • (will not be published)
  • Va rugam introduceti un rezultat in cifre.