Am fost acolo, Croaziere, Idei de vacanta, Roxana Tatu.

Navigator of the Seas – Croazieră pe Marea Mediterană (a doua parte)

Duminică dimineaţa am ajuns în Villafranche. După micul dejun am fugit pe puntea 13, lângă piscine, de unde ne-am luat nişte bileţele pentru barca ce urma să ne ducă în port. Vasul, fiind prea mare, nu a putut trage chiar la mal, aşa că nişte bărci, tendere, urmau să ne transporte până în micuţul port. Pe biletele noastre scria că trebuia să ne urcăm pe tender-ul 7 şi trebuia să aşteptăm să se anunţe prin staţie când să ne prezentăm jos, pe deck 1. Era aproape ora 9:00 şi noi nu auzisem nimic anunţat prin staţie, doar Bianca spunea că fusese anunţat tender-ul 1, dar trecuse multă vreme de atunci. Ne tot uitam afară şi tenderele veneau şi plecau, aşa că am hotărât, ca românul nerăbdător, să coborâm jos şi să vedem acolo ce se întâmplă. Abia se urca lumea în cea de-a doua barcă, aşa că ne-am aşezat pe o scară şi am decis să aşteptăm. Spre surpriza şi marea noastră bucurie, au mai rămas locuri libere pe acel tender şi pentru că eram în locul potrivit la momentul potrivit, am fost invitate să ne urcăm şi să pornim spre port. A fost o mişcare bună, pentru că am câştigat ceva timp de plimbări. Ajunse în port, am pornit spre gară, hotărâte să luăm trenul spre Nisa.

Villefranche  Villefranche

Villefranche este un mic orăşel aflat între Nisa (6 km) şi Monaco (10 km). Oraşul se întinde de la mare în sus pe stânci, partea de jos numindu-se Villefranche sur Mer. Plaja cu nisip fin, portul cochet cu terase de-a lungul falezei, clădirile vechi şi viu colorate dau oraşului o atmosferă pitorească tipic franţuzească. Gara se află la nici 10 minute de port, aşa că am pornit în mare grabă să prindem primul tren cu destinaţia Nisa. Eu şi Bianca mai vizitasem Coasta de Azur, Nisa, Cannes, Monaco, însă Corina era pentru prima oară aici şi îşi dorea să viziteze cât mai mult, chiar dacă nu aveam foarte mult timp la dispoziţie, dat fiind că la ora 18:00 trebuia să fim înapoi pe vasul de croazieră. În gară am avut surpriza să vedem că majoritatea celor de pe vas aşteptau trenul spre Monaco. Oricum, aveai posibilitatea să contractezi la biroul de Guest Relations excursii opţionale cu ghid, însă noi am ales să mergem pe cont propriu, în mica noastră aventură. Evident, la cumpărarea biletului de la automatul de bilete de pe peron, am greşit şi gara, în Nisa existând 3 gări, una principală şi două mai micuţe la periferia oraşului. Dar nu a fost atât de rău în final, pentru că am ajuns destul de repede în portul din Nisa. De când am avut marele noroc să văd oraşul pentru prima oară, mi-am dorit să mă reîntorc. Mi-a plăcut de o mie de ori mai mult decât Cannes, iar Monte Carlo mi s-a părut mult prea extravagant pentru gustul meu.
Nisa este fermecătoare, cosmopolită, cu oraşul vechi cu străzi pietonale înguste, pline de magazinele cochete şi terase mici cu măsuţe înghesuite, pe care aş hoinări la nesfârşit, cu piaţa din centru, Place Massena, cu fântână arteziană şi cu stâlpii aceia pe care sunt cocoţaţi oameni de plastic ce noaptea se luminează şi îşi schimbă culorile, cu Promenade des Anglais ce se întinde de-a lungul mării, cu hoteluri elegante în clădiri istorice, cu hotelul Negresco ce domneşte regeşte asupra tuturor. În timpul sezonului e superb, o forfotă plăcută pe străzile sale, artişti stradali pe care îi întâlneşti la fiecare pas. Am intrat în oraş cu o mare bucurie în suflet şi am încercat ca, pe lângă locurile vizitate anterior, să văd şi ceea ce ratasem atunci. Primul stop a fost la Colline du Chateau, de unde peisajul îţi taie răsuflarea. Castelul nu este chiar un castel, mai mult nişte ziduri de fortificaţie, dar priveliştea asupra portului şi a întregii Nise este deosebită, plus că sus se află o micuţă cascadă. Poţi urca la castel pe scări, sau, mai uşor, cu liftul.

Nisa  Nisa

Am coborât spre oraşul vechi, unde am poposit câteva minute în Piaţa Palatului de Justiţie, apoi am continuat drumul spre partea mai nouă a Nisei, prin Place Massena, până la Basilique Notre Dame, pe care iarăşi nu apucasem să o vizitez în călătoria mea anterioară. Dat fiind că era duminică, toate magazinele erau închise, spre marele noroc al Corinei, pentru că astfel ne-a rămas timp să dăm o fugă până la Monaco. După ce am luat prânzul pe faimoasa stradă pietonală, la o terasă unde se mănâncă excelent, am fugit spre gara Nice Ville, am cumpărat biletele şi am pornit. Nu ne mai rămăsese foarte mult timp la dispoziţie, dar era suficient ca să alergăm cât ne ţineau picioarele să mai vizităm ceva. Nu ştiam exact cum puteam ajunge din gară în Monaco, la Palatul Princiar, am cerut ceva indicaţii şi până la urmă am reuşit să găsim drumul cel bun. Sus, am fost încă o dată impresionată de frumuseţea locului, de peisajele copleşitoare pe care le poţi admira din dreapta şi din stânga palatului, porturile în care sunt ancorate iahturi de lux sau imense vase de croazieră, impresionantele clădiri construite în trepte pe munte, înghesuite unele în altele şi cu spaţii verzi create chiar pe acoperişuri. Palatul nu poate fi vizitat în interior, fiind încă locuit de Prinţul Albert al II-lea. Dacă ai noroc (eu nu am avut…), la ora 12:00 poţi fi spectator la schimbarea gărzii, eveniment fastuos şi memorabil, din câte am auzit. Încă 10 minute pe străduţele din jur, apoi, cu sufletul la gură, am alergat spre gară să prindem trenul spre Villefranche şi spre Navigator of the Seas.
La cină, am avut o surpriză placută, când toţi ospătarii au început să defileze prin restaurant, fluturând şervete albe deasupra capului, pe ritm de fanfară, după care s-au adunat cu toţii pe acea scară interioară. Şeful de restaurant a ţinut un mic discurs, mulţumindu-ne tuturor pentru prezenţa noastră acolo, iar întreg personalul restaurantului a cântat “ O sole mio”.

Următoarea zi, luni, am ajuns în Corsica şi am acostat în portul oraşului Ajaccio. După micul dejun, am coborât de pe vas, dat fiind că aici nu a mai fost nevoie de tendere. Afară era o vreme închisă, nori negri se adunau pe cer şi ne rugam să nu plouă, ca să putem vizita cât mai mult. La ieşirea din port am primit câte o hartă a oraşului, cu toate punctele de interes şi am încercat să stabilim un traseu. Celebritatea oraşului este evident legată de faptul că aici s-a născut Napoleon, în anul 1769. Oraşul adăposteşte o mare varietate de restaurante, terase şi posibilităţi de shopping (la preţuri mai măricele), dar în primul rând multe obiective turistice legate de marele Împărat. Prima noastră oprire a fost în Place Foch, aflată în centrul oraşului vechi. Piaţa este înconjurată de terase şi magazine cu suveniruri, iar din mijlocul ei veghează statuia ce îl reprezintă pe Napoleon ca Împărat Roman. Am pornit apoi pe străduţele înguste pietruite în căutarea casei în care s-a născut marele Împărat. Din păcate, luni fiind, era închisă, deci nu am putut vizita interiorul, păstrat ca muzeu, unde se pot vedea portrete, arme şi documente datând din secolul 18. În capătul străzii, cu vedere spre mare, se află Catedrala Ajaccio, în care a fost botezat Napoleon în anul 1771. În interior, în partea dreaptă, se află cristelniţa în care a fost botezat, acoperită în anul 1900 cu o lucrare din bronz pe care este gravat următorul text: “’Heic baptisatus Imperator Magnus”.

Ajaccio  Ajaccio

Când am încercat să ieşim din catedrală, am observat că afară începuse să plouă cu găleata, lucru ce ne-a dat planurile peste cap, dat fiind că nu eram dotate decât cu o umbrelă, graţie Corinei. Am încercat să aşteptăm înauntru să se mai îmbuneze vremea, dar până la urmă ne-am încercat norocul şi am ieşit. Era prea devreme să ne dăm bătute, dar nici nu prea aveam şanse să ne plimbăm prin ploaia torenţială, încercând să mai vizităm câte ceva. Am încercat să mergem pe Rue Fesch, am intrat în câteva magazine, dar curând, deja ude la picioare şi ghemuite toate trei sub o umbreluţă, am decis, cu părere de rău, să ne întoarcem pe vas, măcar să mai prindem ceva de la masa de prânz.
De această dată am mâncat la restaurantul Windjammer. Mulţi se întorseseră, fugăriţi de vremea rea, aşa că am găsit destul de greu loc la o masă, dar s-a compensat cu marea varietate a felurilor de mâncare şi gustul excelent al acestora. Când am ieşit pe punte am constatat că ploaia se oprise, era însă prea târziu să mai coborâm în port. Corina s-a retras, iar eu şi Bianca am rămas la Bolero, unul dintre puţinele locuri din interiorul vasului în care se putea fuma. O dată ce vasul a plecat din Ajaccio, a început să se simtă balansul, un semn nu tocmai bun, dar am tot sperat că nu va fi prea rău. Când am coborât însă la cină, deja nu mă simţeam prea bine. Corina luase de la Guest Relations niste pastiluţe contra răului de mare şi am luat şi eu două. Am rezistat cu stoicism la masă, dar în momentul în care m-am ridicat şi am vrut să mergem să ne mai plimbăm, balansul era destul de mare şi pe lângă faptul că nu mă simţeam prea bine, nici nu mă puteam ţine pe picioare. Eu am plecat spre cameră, fetele însă au hotărât să mai încerce să rămână, dar şi ele au renunţat la plimbare destul de repede. Şi spectacolul din acea seară de la teatrul Metropolis a fost anulat. Oricum, să nu uităm că suntem la început de noiembrie şi astfel de evenimente sunt absolut normale în această perioadă a anului.
Şi uite aşa, încet încet, am ajuns la ultima zi petrecută pe vasul de croazieră, marţi 3 noiembrie. După ce cu o seară înainte am căzut toate trei răpuse de răul de mare, după un somn de aproape 12 ore, ne-am trezit într-o stare destul de bună. Chiar dacă marea mai era puţin agitată, nu se mai simţea decât foarte puţin balansul, aşa că am părăsit cabinele şi ne-am plimbat de colo colo. Pe promenadă s-a organizat “Festivalul Berii”. Nu studiasem prea în amănunt Cruise Compasul, aşa că nu ştiam de acest eveniment. Trecând întâmplător pe acolo am observat că se aranjau mese, cu platouri imense cu gustări. Pe mese erau aranjate tot felul de figurine făcute din fructe şi legume. Lumea începuse să se adune, era o forfotă de nedescris, dar atmosfera veselă şi plăcută. Ne-am luat şi noi câte o farfuriuţă şi am cules câteva specialităţi tradiţional germane. Berea era cu plată, ca orice băutură de altfel. Ziua a trecut foarte repede, masă, plimbare, masă, plimbare şi, fără să ne dăm seama, s-a făcut seară. După cină, tot pe promenadă, a fost organizat un mic spectacol, o paradă cu costume, modul lor de a-şi lua rămas bun de la noi. Nu a durat mult, dar a fost chiar distractiv. Şi ca să marcăm şi noi ultimele ore petrecute pe vas, ne-am dus la discotecă, în “the Dungeon”, la un dans şi un cocktail. Mulţi au făcut la fel, fapt pentru care discoteca devenise la un moment dat neîncăpătoare pentru mulţimea cu chef de distracţie şi zbănţuială.

Cina  Cina

Pe 4 noiembrie, dimineaţa, eram deja acostaţi în Malaga. Ne părea rău că s-a terminat mica aventură, dar ne era şi dor de casă şi familii. Înainte de a coborî, ne-am dus la Guest Relations să reglăm conturile şi să ne plătim micile datorii. Am stat destul de mult acolo, pentru că era coadă. Noi achitasem contravaloarea consumului de pe vas (cocktail, shopping) cu o zi înainte, dar cum seara la disco nu puteam să stăm chiar pe uscat… mai trebuia să stăm pentru cei 7-8 $ pe care îi mai aveam de plătit.
În final, pe la ora 10:00 ne-am luat “la revedere” de la Navigator of the Seas şi ne-am îndreptat spre Torremolinos, la acelaşi hotel la care am stat şi în prima seară. Evident, având la dispoziţie mai bine de jumătate de zi, am hotărât să ne întoarcem în Malaga, pentru o plimbare şi un shopping prin centrul oraşului. Afară cald şi soare, doar puţin vânticel, o zi perfectă de hoinărit. Oraşul este foarte frumos, oferind turistului de orice fel modalităţi de petrecere a timpului. Binecuvântată cu o climă plăcută şi mult soare, Malaga este un oraş cu bulevarde largi, palmieri, o viaţă de noapte bogată, multe muzee şi restaurante excelente cu fructe de mare. Se spune că Malaga are o medie de 300 de zile din an vreme însorită, ceea ce face din ea o destinaţie turistică perfectă. Pe lângă toate acestea, este oraşul în care s-a născut Pablo Picasso, fapt pentru care puteţi găsi aici casa în care s-a născut, devenită astăzi muzeu, o arhivă a vieţii şi lucrărilor sale.

Cam asta a fost povestea mea.
În concluzie, eliminând cele două zile petrecute în Malaga şi referindu-mă strict la croazieră, pentru că aceasta a reprezentat punctul culminant al întregii deplasări, pot să spun cu mâna pe inimă că este un vis ce poate deveni foarte uşor realitate. Şi pot să spun că nici în vis nu vă puteţi imagina cât este de frumos! Dacă vrei o vacanţă cu totul deosebită, aceasta este una ce vă va rămâne în suflet!

Roxana Tatu, noiembrie 2009

Lasa un comentariu Adresa ta de email nu va fi publicata. Campurile necesare sunt marcate *

  • (will not be published)
  • Va rugam introduceti un rezultat in cifre.