LiveZilla Live Help
 
 
 
 
 
 
Am fost acolo Testimoniale Clienti
Pachetele noastre pot fi cumparate si de la partenerii din tara. Vezi lista agentiilor partenere.
Solicita o Oferta
sau
  • Urziceni

    Scris de Daniela.Dumitrica pe 26/05/2010 la ora 12:35
    Bucuresti – 15 Aprilie 2010.

    6.700 lei au fost obtinuti din vanzarea biletelor de tombola organizata in cadrul Galei “Paralela 45 & Friends – Primii 20 de ani”. Suma a fost completata de cartile donate de Editura Litera.
    Fondurile stranse in cadrul Galei au fost destinate continuarii proiectelor caritabile pe care le derulam, in scopul reintregrarii scolare si sociale a copiilor proveniti din familii sarace din cadrul Centrului de ingrijire in regim de zi si saptamanal Urziceni.

    In urma consultarii cu directorul centrului, din banii stransi, am cumparat copiilor imbracaminte si incaltaminte pentru vara care tocmai se apropie.

    Joi, 13 Mai i-am vizitat pentru a le duce cadourile.

    Ca intodeauna, am fost primiti cu bratele deschise de vechii nostri prieteni, bucurosi sa ne revada.
    Am stat cateva ore alaturi de ei, timp in care ne-am jucat, am citit din cartile daruite de Editura Litera, ne-am bucurat de dulciurile oferite de Best Western Stil Hotel si am facut multe poze.
    [cincopa 10616367]

    Intalnirea noastra s-a transformat intr-o amintire placuta, care ne motiveaza spre alte actiuni de genul acesta.

    Multumim tuturor partenerilor si sponsorilor, care au sustinut cauza noastra!

    Multumim Ioana Burcea! Felicitari pentru tot ceea ce faci si pentru tot ceea ce daruiesti.
    Echipa
    Paralela 45

  • DE CE BULGARIA ?

    Scris de Alin Burcea pe 24/05/2010 la ora 11:10

    De ce Bulgaria? Mi-am pus aceasta intrebare inainte de a pleca in infotour saptamana trecuta, prin statiunile de pe litoralul bulgaresc.

    Duni

    Este cea mai sudica statiune, la care au ajuns romanii. Statiunea se intinde pe cateva hectare, este un mini-resort, cu 1 hotel de 5 stele, Marina Royal Palace, 3 hoteluri de 4 stele, Marina Beach, Belleville si Pelican si un sat de vacanta, Holiday Village care cuprinde bungalouri si apartamente

    Terase numeroase, servicii all-inclusive, plaja impecabila. Realitatea, in anul de criza 2010? Agentiile de turism au stop sales pentru cele doua hoteluri de 5 stele! Oare de ce?

    De la Duni, am plecat catre Nesebar-Sunny Beach. Hoteluri si apartamente,hoteluri de 4 si 5 stele, foarte multe noi.

    Vechea cetate Nesebar este o bijuterie, foarte buna pentru o plimbare, pentru o seara cu specific la malul marii.
    Pe o mica peninsula, de 700 x 400 m sunt cateva zeci de biserici multe din ele cu vechime din secolul XI, dintre care unele inca in picioare.

    Nisipurile de Aur

    Am vizitat pentru prima oara complexul Riviera – este, de fapt, locul unde veneau in vacanta nomenclatoristii bulgari. Sunt 5 hoteluri – Riviera Beach, Imperial si Oasis, dintre care Oasis, hotel Boutique de 24 de camere si apartamente- cel mai frumos hotel vazut de mine in Bulgaria, un hotel de 4 stele – Lotos si unul de 3 stele – Nimfa.

    Complexul are cateva hectare, este un spatiu inchis, bine pazit cu piscine, cu all inclusive, intr-o padure care asigura racoarea atat de necesara in zilele toride de vara.

    Surpriza mare – directorul operational, un roman, domnul George Iacob, m-a asigurat ca abia ce vor incepe adevaratele promotii pentru romani.

    In rest – hotelurile le stim si le stiti Melia Grant Hermitage- 5 stele fost Kempinski – piscine, sezlonguri, cateva zeci de turisti la barul din jurul piscinei; Hotel Marina 5 stele, hotel Admiral 5 stele chiar pe plaja, cunoscutul hotel Astera 4 stele aproape de plaja.
    Peste tot, romani, la inceputul lunii mai.

    Albena

    Hotelul Flamingo- 5 stele, o bucurie. Kaliakra, hotel de 4 stele, in care deja agentiile au stop sales. Se estimeaza ca in 2010, cca 50% din turisti vor fi din Romania. Peste tot, scris in limba romana, animatori romani, ghizi si receptioneri din Romania. De ce ei nu au sentimentul ca isi vand tara ?

    Revin cu intrebarea- de ce Bulgaria?

    In primul rand, hotelurile de pe litoralul bulgaresc sunt de 4 si 5 stele, cele din Romania de 2 si 3 stele.
    In al doilea rand, la ei, majoritatea hotelurilor sunt noi, la noi majoritatea sunt vechi.
    In al treilea rand- toate hotelurile bulgaresti au una sau chiar doua piscine acoperite si 2-3-4 descoperite.
    In al patrulea rand – este cu 3-4 grade mai cald.
    Nu in ultimul rand este mai ieftin.
    Sunt argumente suficiente?
    Va mai dau unul!
    Albena este la o ora de Mangalia.

    Sunt roman, sunt invidios, dar faptele nu pot fi constestate.

    Si inca ceva – ei promoveaza in Romania, pe televiziuni, litoralul bulgaresc!
    Noi nu promovam litoralul nici macar pentru romani!
    Ne trebuie perdele nu-i asa ?

  • Va asteptam la Targul de Vacante Bucuresti !

    Scris de Victor pe 04/05/2010 la ora 11:31

    targul de vacante

    De Joi pana Duminica, la Romaero Baneasa, va asteptam la Targul de Vacante Bucuresti.

    Targul de Vacante Bucuresti este al doilea din cele trei targuri cuprinse in calendarul expozitional ANAT si vine ca o consecinta fireasca a succesului de care s-a bucurat Targul International de Turism Holiday Market organizat la Palatul Parlamentului în perioada 18 – 21 martie 2010.

    Noi va asteptam cu cele mai bune oferte si cu discounturi consistente !

    PROGRAM

    Deschidere Oficială – 6 mai 2010, ora 11.00

    6 mai 2010 – 10.00 – 19.00

    7-8 mai 2010 - 10.00 – 19.00

    9 mai 2010 – 10.00 – 16.00

    ACCES LOCATIE

    Accesul in incinta Romaero Baneasa se va face dinspre Blvd. Aerogarii (intersectia cu Blvd. Ficusului).

    În cadrul Romaero Băneasa, Organizatorii au rezervat un lot de parcare cu o capacitate de 400 locuri, destinată exclusiv vizitatorilor. Parcarea este gratuita, in limita locurilor specificate.

    TOMBOLA:

    In cadrul Targului se va organiza si o tombola cu premii. Pentru participare se va folosi exclusiv cuponul atasat biletului de intrare in valoare de 5 RON. Fiecare vizitator are dreptul sa cumpere oricate bilete.

    UTILE:

  •  
 

Agentiile Paralela 45 le puteti gasi in urmatoarele orase