Ramona Piperea

Ramona Piperea

Destination Specialist

 

Insulele Azore

Insulele Azore sunt situate in mijlocul Oceanului Atlantic, cam la aceeasi latitudine cu Lisabona, la 2,5 ore de zbor de Lisabona si la numai 4 ore de zbor de SUA. Insulele au fost descoperite de navigatorii portughezi in jurul anului 1452, desi exista semne ca insulele au fost vizitate si de alti navigatori inaintea portughezilor. Arhipelagul este format din 9 insule impartite in 3 grupe: grupa vestica cu Flores si Corvo, grupa centrala cu Terceira, Faial, Pico, Graciosa si Sao Jorge si si grupa estica cu Sao Miguel si Santa Maria.

Originea insulelor este vulcanica si in comparatie cu continental european, aceste insule sunt foarte noi. Clima este foarte blanda si relativ constanta pe tot parcursul anului, schimbatoare uneori datorita faptului ca se afla in mijlocul Oceanului Atlantic. Cea mai mare si mai populata insula este Sao Miguel (cca 135.000 locuitori, mai mult de jumatate din populatia totala a insulelor), iar a II-a insula ca marime este Terceira (55.000 locuitori).

Am vizitat aceste doua insule, oprindu-ne mai intai in Insula Terceira dupa un zbor de 2,5 ore cu compania SATA, compania aeriana locala din Insulele Azore. Cel mai folosit mijloc de transport intre insule este avionul (exista si un ferry care opereaza doar in timpul verii intre insule). Am vizitat Insulele Azore la inceputul lunii martie si am avut parte de zile frumoase si insorite, dar perioada ideala este vara, din iunie pana in septembrie. Numai vara se pot vedea campurile de flori, din care cele mai renumite sunt cele cu hortensii care se gasesc la tot pasul in Insulele Azore. In Terceira atractia principala este orasul Angra do Heroismo, foarte important in trecut pentru ca era locul unde vasele care navigau intre America si Europa opreau pentru realimentare si comert. Partea centrala a orasului a fost declarata de Unesco Patrimoniu Universal datorita importantei sale istorice si arhitecturii deosebite. Stilul in care a fost construit orasul este cel colonial portughez, cu case colorate impodobite cu ornamente si strazi pavate cu piatra. Vizita acestui oras deosebit de pitoresc este aproape ca o incursiune in trecut. Mergand doar cativa pasi prin oras iti dai seama ca este un loc bun unde poti trai: oamenii nu par stresati, nu exista ambuteiaje si totul pare foarte linistit. Cu siguranta vara totul este mai aglomerat cu “invazia” turistilor, dar oricum pare un loc dintr-un alt timp.

Ne-am oprit la o ferma locala unde am degustat niste delicioase produse traditionale si am servit masa de pranz. In aceasta insula sunt 2 vaci la fiecare locuitor, asa ca produsele lactate (foarte bune) nu au lipsit din meniu. Aceasta ferma care se numeste Quinta do Martelo era de fapt un complex turistic alcatuit din mai multe case mobilate in stil rustic, traditional si unde turistii vin sa experimenteze stilul de viata din Azore asa cum era el cu mult timp in urma cand nu exista atata tehnologie. Exista chiar si o piscina in cadrul complexului. Am vizitat in continuare un teren de golf care se incadreaza perfect in peisajul etern verde al insulei si am oprit intr-un punct panoramic mai inalt pentru a admira “campurile peticite”, o succesiune de campuri divizate prin garduri de piatra situate pe locul unui crater vulcanic.

Ultima oprire din Terceira a fost in Praia da Vitoria, un orasel mic, dar cu o importanta mare: aici a avut loc in anul 1829 o lupta pe mare intre localnici si trupele regelui Miguel I. Am zburat mai departe cu compania SATA intre Terceira si Sao Miguel. Sao Miguel este cea mai mare si mai populata insula din Azore, iar orasul principal se numeste Ponta Delgada. Si pentru ca principala indeletnicire a localnicilor este agricultura si crestera animalelor, aici sunt 3 vaci la fiecare locuitor…

Sao Miguel denumita si insula verde este insula lacurilor de origine vulcanica: cele mai renumite sunt lacurile din Sete Cidades. Cele doua lacuri, lacul albastru si lacul verde trebuie admirate de la punctul de belvedere Vista do Rei; este o imagine demna de un rege. Parcul botanic Terra Nostra care a fost amenajat in sec al XVIII-lea este unul din cele mai frumoase din Sao Miguel si contine mai multe specii de plante rare. In mijlocul parcului se afla o piscina cu apa termala calda care are proprietati terapeutice datorita continutului mare de fier. Valea Furnas ne impresioneaza cu gheizerele sale cu apa fierbinte si abur. Ne-am oprit aici pentru masa de pranz care a fost gatita in pamant. In vasele speciale se pun diverse ingrediente (carne, mai multe feluri de legume) si se tin in pamantul cald timp de aprox 6 - 7 ore. Dupa aceea se scot si se servesc. Un adevarat deliciu! Aceasta metoda traditionala de preparare a mancarii in pamantul fierbinte este vechi de secole. Un alt lac impresionant este Lacul de Foc (Lagoa do Fogo). Vara peisajul este mult mai colorat cu malurile lacului pline de hortensii multicolore. Ultima vizita din program a fost la o plantatie si fabrica de ceai. Insulele Azore sunt singurul loc din Europa unde se cultiva ceaiul, iar metoda de prelucrare este 100% bio. Clima blanda din Azore este propice pentru multe specii, inclusiv pentru ananas care se cultiva in sere si din care se prepara lichiorul de ananas, o bautura specifica pentru Insulele Azore.

Insulele Azore sunt cu adevarat un loc deosebit recomandat pentru frumusetea si diversitatea peisajelor, un adevarat paradis natural. Fiecare insula este diferita in felul sau si are ceva deosebit de oferit. De exemplu, Insulele Faial si Pico sunt recomandate pentru urmarirea balenelor si a delfinilor, o activitate cu adevarat palpitanta. Trebuie mentionat faptul ca in Insulele Azore preturile sunt foarte mici, mai mici decat cele din Portugalia continentala, ceea ce face din aceste insule o destinatie deosebit de atractiva pentru turisti.

 

Lisabona – un oras plin de culoare

Lisabona, cea mai vestica capitala de pe continentul european ne suprinde de fiecare data cu farmecul sau aparte. Este un amestec de vechi si nou, de istorie si modernism, o combinatie irezistibila care il face unul din cele mai frumoase orase europene. O plimbare pe stradutele inguste din cartierul Alfama in directia castelului Sao Jorge este ca o incursiune in trecut. Casele placate cu faianta colorata (azulejos) este ceva ce numai la Lisabona poti sa vezi, iar panorama orasului si a raului Tejo vazuta din castelul Sao Jorge este incantatoare si merita pe deplin efortul de a urca pana aici. Vizita in Alfama se poate incheia cu o plimbare cu tramvaiul galben, o atractie in sine pentru ca tramvaiele sunt foarte bine conservate. Sufletul orasului este in Praca do Comercio, o piata imensa situata pe malul Raului Tejo, flancata din 3 parti de cladiri colorate in galben. Este muzica peste tot in Lisabona, in special fado si este foarte placut sa stai pe malul acestui rau imens si sa asculti ritmurile muzicii. Belem este zona monumentala si istorica a orasului: aici se afla monumentele construite in perioada descoperirilor maritime. Turnul Belem si Manastirea Jeronimos au fost construite in acea perioada si azi sunt obiective esentiale pentru orice vizitator. Daca mergeti in Lisabona nu uitati sa gustati delicioasele tarte Pasteis de Nata, sunt foarte bune si ele constituie o atractie in sine a acestui oras.

 

Sintra – gradina palatelor

Sintra este orasul palatelor si este situat la poalele muntilor Sierra da Sintra, la cca. 25 km de Lisabona. Padurile care acopera muntele si izvoarele care il strabat creeaza conditii climatice perfecte in toate anotimpurile. Vara precipitatiile sunt aproape absente si cu toate acestea aerul nu este uscat datorita padurilor si influentei oceanului. Conditiile climatice deosebite si exotismul peisajului de un verde irezistibil i-au determinat pe regii portughezi sa isi construiasca aici palate – resedinte de vara, iar nobilii portughezi si-au construit la randul lor conace sau vile. Sunt mai multe palate si vile care merita vizitate, dar dintre acestea cele mai cunoscute sunt Palatul National care este situat chiar in centrul orasului, palatul Pena si castelul maurilor. Am vizitat Palatul Pena, mai greu accesibil pentru ca este situat chiar in varful muntelui. Se poate ajunge aici cu autobuzul local de tip hop on hop off care realizeaza un traseu circular, trecand pe langa cele mai importante palate. Palatul Pena pare a fi desprins dintr-un basm datorita culorilor sale galben si roz si turnurilor dantelate. Acest palat este cel mai elaborat exemplu de arhitectura portugheza romantica. Situat la aprox 500 m deasupra nivelului marii, constructia palatului a inceput in 1839 cand printul consort Fernando de Saxe-Coburg a cumparat ruinele unei manastiri  care se afla aici si a inceput sa il transforme intr-un mic palat. Pentru a supraveghea lucrarile a fost adus baronul Eschwege care s-a inspirit din stilul castelelor bavareze. Acest castel fantezist imbina mai multe stiluri: maur, gotic, manuelin si il face unic in felul sau.

       

 

Agentiile Paralela 45 le puteti gasi in urmatoarele orase